Sfinţi şi păcătoşi (including English version)

See the English version at the link: https://searchformeanings.wordpress.com/2016/09/09/saints-and-sinners/

Un articol mai vechi al meu, in care am încercat să arăt legătura dintre ortodoxism şi ştiinţa spirituală (antroposofie). A înţelege ortodoxismul – pe care îl criticam cândva pentru atitudinea de tipul „crede şi nu cerceta”, dar pe care l-am descoperit tot mai esoteric şi mai profund – este una din temele majore din viata mea. În plus, articolul abordează o altă temă de interes pentru mine, tema abisului, văzută atât din perspectiva ortodoxă, precum şi din cea a antroposofiei.

Între timp, părintele Teofil Paraian, pe care îl amintesc în articol, a trecut pragul dincolo şi îmi exprim cu această ocazie admiraţia pentru el şi pentru alţi părinţi ai ortodoxismului românesc, şi nu numai.

Scriu aceste rânduri pornind de la un interviu dat de unul dintre reprezentanţii de seamă ai Bisericii ortodoxe române, părintele Teofil Paraian, interviu citit într-un număr recent al revistei Formula As. [1]

Omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Părintele Teofil Paraian spunea în acest interviu că dacă nu ar fi ajuns la comorile ortodoxiei, ar fi fost poate antroposof. Foarte tânăr fiind şi frecventând un cerc de antroposofi, era fascinat de ideile antrenante pe care le auzea la antroposofi, idei care explicau şi semnificaţia gesturilor de cult din biserică.

Şi totuşi, mai spune părintele, antroposofia se ocupă să îl înţeleagă pe om, în timp ce el îl căuta pe Dumnezeu. Acesta este unul dintre reproşurile care li se aduc antroposofilor de către unii reprezentanţi ai bisericii ortodoxe: cum că antroposofii încearcă să îl pună pe om în locul lui Dumnezeu. Iată ce spune Rudolf Steiner, în ciclul Viaţa între moarte şi o nouă naştere (GA 37):

„Unul dintre cele mai frumoase cuvinte ale Noului Testament este cel în care Iisus Christos vrea să trezească înlăuntrul omului conştienţa sâmburelui fiinţial spiritual divin, faptul că Dumnezeu trăieşte ca scânteie divină în fiecare suflet omenesc, că fiecare om are în sine o dumnezeire. Iisus Christos face să reiasă acest lucru în mod deosebit, accentuând cu toată forţa şi puterea: „Voi toţi sunteţi Dumnezei !”. Şi el a accentuat în aşa fel acest lucru încât din frază se vede: el consideră această desemnare a omului, dacă acesta şi-o atribuie sieşi, ca justă. Această formulare a mai fost făcută şi de o altă fiinţă. Acelaşi lucru este exprimat simbolic, cu alt prilej, în Vechiul Testament; Lucifer, la începutul evoluţiei omenirii, spune: „Veţi fi ca Dumnezeu”. Un astfel de fapt trebuie remarcat: două fiinţe, Lucifer şi Christos, rostesc o frază cu acelaşi conţinut: Veţi fi – sau trebuie să fiţi – ca Dumnezeu. În sfera solară, între moarte şi o nouă naştere, răsună spre sufletul nostru, înainte de toate, întreaga putere a acestor cuvinte: Tu eşti un Dumnezeu, tu urmează să fii un Dumnezeu.” Este extrem de important cine anume rosteşte aceste cuvinte, precum şi atitudinea cu care omul le primeşte în suflet. Christos subliniază devenirea, evoluţia sufletesc-spirituală treptată, prin strădanie, în timp ce Lucifer amăgeşte omul că este deja un Dumnezeu, că nu trebuie să depună efort pentru aceasta.

Antroposofie sau ortodoxism ?

Antroposofia nu este o religie, ci o cale de iniţiere profund creştină, care priveşte Evenimentul de pe Golgota, când Iisus Christos a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat, ca fiind evenimentul central al evoluţiei omenirii. Dumnezeu-Tatăl l-a trimis pe Fiul său pe pământ să devină om şi de atunci îl avem pe Christos, Dumnezeu-Om, ca ideal, ca model spre care tinde fiecare om în evoluţia sa – conştient sau mai puţin conştient. În ce măsură reuşeşte un om să se apropie de fiinţa lui Christos, aceasta se poate vedea din relaţiile sale cu ceilalţi oameni, din modul său de a se raporta la existenţa cotidiană.

Părintele Teofil Paraian, ca şi alţi mari părinţi şi duhovnici ai ortodoxiei, insistă asupra faptului că mântuirea omului se poate face numai prin Biserică, adică prin participarea regulată a creştinului ortodox la slujbele bisericeşti şi prin rugăciune. Acest lucru îşi are temeiul său, deoarece Biserica Ortodoxă Română este un cult religios. Biserica ortodoxă nu încurajează gândirea independentă a omului, ci creştinul ortodox trebuie să ducă un trai bazat pe normele de conduită morală date prin ea. Printr-un mare accent pe care îl pun pe smerenie, reprezentanţii Bisericii ortodoxe încearcă să combată influenţa lui Lucifer în sufletul omului, acesta fiind văzut ca acela ce îl duce pe om în păcat şi îl îndepărtează de Dumnezeu. Într-adevăr, Lucifer, spiritul rebel, este cel care i-a insuflat omului dorinţa către libertate, către independentă în gândire şi cunoaştere. Pe calea de cult ortodox, apropierea de Sfintele Taine se face în primul rând prin participarea la slujbă şi prin rugăciune – deci se lucrează cu forţele sufleteşti de voinţă şi simţire. În antroposofie, ca şi cale de iniţiere, omul porneşte de la gândire în înţelegerea lumii şi a propriei fiinţe.  Din antroposofie aflăm că oamenii sunt meniţi să devină cea de-a zecea ierarhie spirituală: spirite ale libertăţii, având o libertate conştientă şi pătrunsă de iubire si responsabilitate. Deocamdată, omul nu este liber, ci se află pe calea către libertate. Problemele încep atunci când, ispitit de Lucifer, el se consideră DEJA liber, fără să fi ajuns la înţelegerea reală a ceea ce înseamnă libertatea. Atunci se poate îndepărta de legile divine, de Dumnezeu, atrăgând inevitabil şi acţiunea lui Ahriman – spirit al morţii – în viaţa sa sufletească.

Părintele Teofil Paraian mai spunea că după ce a aflat de antroposofie şi mai apoi descoperit şi comorile ortodoxiei, a luat hotărârea să îl urmeze pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care era sfânt, şi nu pe Rudolf Steiner, care era antroposof. Trebuie să menţionăm aici că pe calea antroposofică nu există împărţirea în „sfinţi” şi „păcătoşi”, ci antroposofii sunt oameni care se străduiesc să devină mai buni în mod conştient, să ajungă să se unească în suflet cu Christos – arhetip al Omului.

Pilda fiului risipitor

Ce este un om sfânt, conform Bisericii ortodoxe? Un om sfânt este cel care duce o viaţă extrem de curată din punct de vedere moral şi este recunoscut ca sfânt de către Biserică. De obicei, sfinţii sunt oameni ce şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu, trăind departe de lume cu ispitele ei. Ce se întâmplă cu noi, oamenii obişnuiţi, care trăim în lume, ce şansă de mântuire avem noi?

Să încercăm să lămurim puţin cum este cu oamenii sfinţi şi oamenii păcătoşi.

Părintele Arsenie Boca, cel mai mare duhovnic din ortodoxia românească, spunea: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

Arhetipurile de sfânt şi păcătos apar descrise în Evanghelia după Luca, în pilda despre fiul rătăcitor, spusă de Iisus Christos: un om avea doi fii, unul asculta de tatăl său şi îl slujea cu credinţă, iar celălalt i-a cerut tatălui partea sa de avere şi a plecat în lume. Fiul al doilea s-a dus într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. După ce a cheltuit toată averea, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi fiul trăia în mare lipsă. Atunci el s-a angajat îngrijitor la porci şi tânjea şi după cele ce mâncau porcii, atât era de sărman de-acum. Şi atunci el şi-a dat seama că a greşit şi s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său şi să-i ceară iertare. Ştim că tatăl său l-a primit cu braţele deschise, îmbrăcându-l cu haine scumpe şi tăind viţelul cel gras şi bucurându-se foarte pentru cel ce „era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”.

Averea fiului risipitor se referă la potenţialul său spiritual, pe care el l-a jertfit pe plăceri, părăsind casa tatălui său, adică împărăţia spirituală a lui Dumnezeu. Împărăţia străină în care s-a dus este lumea de iluzii şi amăgiri a lui Lucifer. Iar porcii pe care îi hrănea arată decăderea sa în lumea poftelor. Faptul că tatăl, când îl primeşte înapoi, “taie viţelul cel gras”, reprezintă transformarea forţelor sufleteşti inferioare de vointa în intuiţie, iar hainele cele scumpe reprezintă trupul învierii. Privirii clarvăzătoare, voinţa nespiritualizată îi apare la pragul lumii spirituale ca un taur deformat („viţelul cel gras”). Rudolf Steiner explică acest lucru în ciclul Macrocosmos şi microcosmos (GA 119): la trecerea corectă a pragului lumii spirituale se pot vedea părţile din suflet căzute sub stăpânirea lui Lucifer, în Păzitorul Pragului. Discipolului i se infăţişează una sau o combinaţie a celor patru arhetipuri ale forţelor sufletului: caricatura vulturului, reprezentând gândirea netransformată încă de către forţele Eului; cea a leului, pentru simţirea netransformată; cea a taurului, pentru voinţa netransformată şi caricatura-om („vrăjitoarea”) pentru Ego-ul netransformat încă de către forţele de iubire ale inimii. Discipolul spiritual îşi poate da seama astfel de ceea ce mai are de transformat în sufletul său şi la ce trebuie să renunţe la intrarea în lumea spirituală. Dar există şi posibilitatea ca omul să treacă pragul lumii spirituale evitând întâlnirea cu Păzitorul Pragului, cu ajutorul lui Lucifer, lăsându-se ademenit de false viziuni, de trăiri extatice. El ajunge astfel nu în adevarata lumea spirituală, ci în „împărăţia spirituală” a lui Lucifer, unde este stors de forţele de viaţă şi lăsat apoi să cadă pe fundul abisului, pradă lui Ahriman.

Scara virtutilor si Taina abisului 

În această pildă se atinge una dintre cele 7 taine ale ocultismului, Taina abisului, care are legătură cu mântuirea lui Lucifer în sufletul omului prin acţiunea Sfântului Duh. În una din Dramele-Mister (Rudolf Steiner, Trezirea sufletelor, GA 14), se spune:

„Sufletul să nu-şi vrea niciodată căderea;
Dar trebuie să scoată din cădere înţelepciune.”

Cum se regăseşte această înţelepciune despre omul sfânt şi omul păcătos în ortodoxia românească? M-a impresionat renumita frescă de la Mânăstirea Suceviţa din nordul Moldovei, numită Scara virtuţilor, a sfântului Ioan Scărarul. Iată nişte reproduceri ale acestei fresce:


Se poate vedea aici omul sfânt, urcând pe scara către Dumnezeu, călăuzit de îngerul său păzitor. Fiecare treaptă pe care o urcă este o virtute sufletească câştigată cu multă strădanie, iar cu fiecare treaptă îngerul se apropie şi mai mult de om, purtând coroana de aur a Eului Superior. Omul sfânt urcă pas cu pas, plin de credinţă, răbdare şi smerenie pe scara virtuţilor şi la capătul ei îngerul îi pune pe cap coroana de aur a îndumnezeirii.

Şi avem reprezentat şi omul păcătos, cel care cade de pe scara către Dumnezeu, lăsându-se pradă ispitelor luciferice sau judecăţilor ahrimanice: fiinţele demonice ce îl trag pe om în abis, încercând să îl facă să uite de partea divină din sufletul său.

Dar în frescă vedem că mai este o şansă şi pentru acest om păcătos să revină pe scară: acolo sus este un alt înger, având o lance cu care îi străpunge pe demoni şi îl eliberează pe om de sub stăpânirea lor. Este vorba despre Arhanghelul Mihael, conducătorul cetelor îngereşti şi purtătorul gândirii cosmice, după cum este descris el în antroposofie. El îl ajută pe omul disperat, ce cade în abis şi care îi cere ajutor lui Dumnezeu-Tată, să se recunoască drept fiinţă spirituală şi să conştientizeze procesele sufleteşti prin care trece. Lancea este lancea gândirii, iar fiecare astfel de fiinţă astrală străpunsă de lance, deci conştientizată şi înţeleasă până la capăt în apariţia şi evoluţia ei în sufletul omului, este transformată într-o calitate sufletească: în virtutea care era iniţial, până să cadă sub stăpânirea forţelor luciferice şi ahrimanice. Deci cu ajutorul lui Mihael – arhanghelul numit şi „faţa lui Christos” – omul poate reveni pe scara către Dumnezeu.

O reconciliere posibila

Revenind la ceea ce spunea în interviu Părintele Teofil Paraian, cum că singura cale de mântuire a omului este prin Biserică: avem deci şi o cale de mântuire pornind de la conştientizare, de la gândirea vie, spiritualizată, în încercarea de a înţelege intenţiile lui Dumnezeu cu omul, cu lumea. Este calea propusă de antroposofie, pentru omul care trăieşte în lume şi care nu se mai mulţumeşte doar cu ce îi oferă Biserica, ci are nevoie de a găsi răspuns la întrebările existenţiale ce trăiesc în sufletul său. Desigur, mersul la biserică, practica religioasă şi antroposofia nu se exclud, poţi fi un bun creştin ortodox şi totodată antroposof. „Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui Rudolf Steiner un limbaj comun, capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.”[2] (de Delia Soare, publicat în aprilie 2009 în revista Pământ iubit)

[1] Web: http://www.formula-as.ro/2009/858/spiritualitate-39/parintele-teofil-paraian-10831.

[2] Petre Papacostea, prefaţa ciclului Pietre fundamentale pentru cunoasterea misterului de pe Golgota, Rudolf Steiner, Editura Univers Enciclopedic.

Anunțuri

27 de gânduri despre „Sfinţi şi păcătoşi (including English version)

  1. Da, se pare ca nimic din ce ni se intampla in aceasta viata nu este intamplator…mi-am dorit sa gasesc oameni cu care sa port discutii care sa ma inalte si sa ma umple de lumina, si la care pomenirea unor nume ca Steiner sau Aivanhov sa nu le umple privirile de neincredere ca sa nu zic mai mult. Cum spuneam, ma bucur ca te-am descoperit.

  2. Ai un baietel, deci ! Sa-ti traiasca si sa fie fericit !
    Exista un grup de antroposofie si la Brasov, daca vrei sa intalnesti oameni cu care sa porti discutii despre aceste lucruri, cum spuneai mai sus – si daca ai timp, desigur, ca e ceva mai greu cu timpul cand ai un copilas de crescut – te pun in legatura cu Sebastian, el locuieste in Brasov. Sebastian organizeaza diferite intalniri, simpozioane, grupe de lucru antroposofice in Brasov.

  3. Datorita unor oameni din ANATECOR mi-am descoperit credinta si am pentru ei o imensa recunostinta. Viata mi-a demonstrat insa ca sunt si ei oameni si ca doar „sus”gasesti adevaratele modele.
    Craciun fericit si plin de lumina!

  4. Treia, nu stiu de ce, dar mi s-a facut dor de tine si m-am gandit sa nu las suspendat undeva dorul asta si mai bine sa trec, sa-ti las o imbratisare, un gand bun si o emotie curata 🙂

    • 🙂 Multumesc, Lotus cu suflet bun, bland si curat ! Si eu m-am gandit cu drag la tine in seara asta, si acum am ajuns acasa si am gasit mesajul acesta de la tine… Te imbratisez si eu !

  5. Draga Treia,
    Am descoperit tarziu postarea Marilenei unde comentai de existenta in viata ta a unor legaturi pe care le simti ca pe niste „lanturi sufletesti”. Acceptand teoria reincarnarii, acestea sunt numite „legaturi karmice” si sunt prezente in viata fiecaruia, numai ca nu toata lumea e constient de existenta lor. Avem, de obicei, o legatura karmica cu o persoana foarte apropiata din viata noastra, iar motivul pentru care aceasta reuseste sa ne raneasca iar si iar este acela ca, intr-o viata anterioara am reusit sa facem mult rau acelui suflet, iar in prezent trebuie sa platim si cu cat va fi mai rapida constientizarea si consolarea cu aceasta stare de fapt, cu atat mai usor va fi de dus crucea.
    Nu stiu cat de plauzibila iti pare teoria asta, in viata mea eu i-am constatat unele valori de adevar, nu absolute, ce-i drept,insa stii si tu ca singura valoare de adevar absoluta este Dumnezeu.
    te imbratisez si sper sa-ti fie de folos ce ti-am impartasit.

    • Buna Aura,
      Da, stiu ca este vorba de o legatura karmica si ca a trebuit sa-i fac persoanei respective, vrand-nevrand, atat bine pe cat rau e posibil sa-i fi facut in alta viata. Inteleg acest lucru si mi-l asum. Problema este faptul ca eu cred ca datoria mea karmica pentru persoana respectiva s-a terminat, de ceva timp; dar ea nu intelege asta si nu imi ofera spatiul fizic si sufletesc necesar sa pot lua o hotarare libera, pe mai departe, in legatura cu relatia noastra. Si am impresia ca ne construim astfel o alta karma :). Este un anumit limbaj, cel antroposofic, pe care am incercat sa-l evit pe alte forumuri. Dar tu stii exact despre ce vorbesc. Te imbratisez, cu drag si iti multumesc. Poate mai vorbim pe email.

  6. Aura, doar trebuie sa citesc de vreo trei ori pe zi randurile astea si poate imi trece 🙂 :

    „Ne pătrundem practic de ideea karmei dacă realizăm în noi un anumit echilibru al moralei şi al forţelor sufleteşti de simţire. Un om care nu poate ajunge la o anumită intensitate a gândului: «În fond, eu sunt vinovat de tot ceea ce mă impulsionează» nu va înainta cu uşurintă. Este deci necesar la început un anumit sânge rece şi o anumită înţelegere – chiar dacă o înţelegere pur ipotetică – a ideii de karmă. Un om care nu se detaşează deloc de Eul său, care rămâne la modul său îngust de a simţi şi a trăi, care acuză totdeauna pe alţii, nu pe el însuşi, când ceva nu-i reuşeşte, un om care este în permanenţă pătruns de sentimentul: «Lumea sau o parte din anturajul meu îmi este potrivnic…», care nu poate trece peste ceea ce treci dacă înţelegi cu gândirea obişnuită ceea ce poţi învăţa din antroposofia exoterică –, unui astfel de om îi va fi foarte greu să facă progrese. De aceea este bine, când am ajuns să dezvoltăm calmul şi resemnarea în faţa unui eşec – în special pe calea ocultă –, să nu-i considerăm pe alţii responsabili, ci numai pe noi înşine. Asta contribuie cel mai mult la progresul tău. Cel mai rău ar fi ca mereu să căutăm greşeala în lumea exterioară, să voim mereu să schimbăm metodele ş.a.m.d. Acest lucru este mult mai important decât pare. Când nu progresăm, este totdeauna mai bine să cercetăm în fiecare clipă cât de puţin ne-am preocupat să găsim în noi vina. Şi constituie deja un progres extrem de important faptul că într-o zi ne putem hotărî să nu mai căutăm greşeala decât în noi înşine.” (Rudolf Steiner)

  7. Rugaciunea e aceea care darul de a desface tot ce ni se pare de nerezolvat. Uneori trebuie sa ne amintim lucrul acesta mai des 🙂 Imi spun si mie asta 🙂 Vezi, s-a verificat instantaneu; o vorba buna, un gand luminos trimis spre tine, m-a ajutat si pe mine, mi-a dat un raspuns. Deci, multumesc si eu!

  8. Treia, am indraznit sa-ti las un comentariu pe blogul tau. Sper sa calc in strachini, mi se mai intampla. Eu chiar cred ca toate lanturile din viata noastra au o legatura, dar nu cu viata noastra anterioara ci cu acel segment al mintii numit inconstient. Psihologii au delimitat ca aceasta ar fi zona in care ne adunam toate infinitudinile, durerile, traumele. Am realizat ca am iubit exact barbatul care s-a incadrat in cea mai mare proportie in proiectia pe care i-am facut-o tatalui meu. Proiectie spun, pentru ca nu l-am cunoscut decat din poze si povestirile altora (a murit prea devreme). De-a lungul vietii mele, tot ce m-a tintuit sau durut, in mod inexplicabil, a avut legatura cu tot ce din trecutul indepartat si pana azi n-am reusit sa accept, inteleg sau depasesc. Aceleasi goluri pe care incerc mereu sa le umplu. Aceleasi nevoi pe care incerc sa le satisfac. Nu vreau sa te influentez in vreun fel. Doar iti sugerez ca metoda alternativa, sa cauti in tine, toate raspunsurile. Misticismul nu e deloc de neglijat, doar partial suficient. In sensul in care, la lucrurile care sunt mai presus de noi, niciodata nu le vom gasi definitia, explicatia si incadrarea definitiva. Cred ca acea poveste de iubire se agata inca de tine pentru ca isi gasste in tine implinirea. In vreme ce tu nu te mai poti implini prin ea. Si mai cred ca e mai dureros uneori sa fim iubiti aprig de cei pe care nu-i mai putem iubi, decat inversul . Iti doresc multa liniste si impacare 🙂

    • Ulicica, nu ai calcat deloc in strachini… Esti si tu un suflet sensibil si intuitiv si poti sa iti dai seama obiectiv de niste lucruri. Da, sunt inca legaturi, dependente sufletesti, ce pot parea iubire, dar care nu mai sunt iubire. Of… O sa revin, poate maine, cu un comentariu mai amplu, despre cum cred eu ca e cu inconstientul si misticismul, acum nu pot scrie mai mult. Te imbratisez cu drag si iti multumesc mult !

    • Despre faptul ca ai iubit un barbat care semana cel mai mult cu proiectia pe care ti-o creasesi tu despre tatal tau, psihologia moderna are multe de spus, este drept. Dar, din punctul meu de vedere, asta nu intra in contradictie cu ceea ce spune antroposofia (stiinta spirituala, adusa de Rudolf Steiner). Omul uneste in sufletul sau doua curente: curentul ereditar, pe de o parte, si curentul spiritual, sau al individualitatii sale, pe de alta parte (Eu superior, partea spirituala eterna, acel sambure individual din noi ce merge din incarnare in incarnare, purtand in el rodul experientelor din trecut si aducand noi impulsuri, noi teme pentru aceasta viata). Eul superior actioneaza si transforma curentul ereditar, adica trasaturile caracteristicile, temele venite pe linie ereditara. Daca mostenim anumite trasaturi de la parinti si nu altele, este pentru ca in actuala viata avem nevoie anume de ele. Parintii sunt suflete de care suntem legati, asa ii si alegem inainte de nastere, dar sunt totodata oameni de la care avem nevoie de anumite caracteristici ereditare. Sufletele care se iubesc se intalnesc intotdeauna; la fel si cele care se urasc… pana isi rezolva in bine relatia. Este o problema de destin, faptul ca tu nu ti-ai cunoscut tatal, ce poate avea cauze in viata anterioara; sau pur si simplu tu, in lumea spirituala, ti-ai pregatit aceasta tema. Tatal, elementul masculin, il purtam in noi ca arhetip si se suprapune/ sau il cautam si in barbatii din viata noastra (sau il respingem, depinde cum a fost relatia cu tatal). Si eu am observat cum am trait aceeasi „tradare”, intr-o anumita privinta, odata de la tatal meu si apoi de la fostul meu sot. O tema care mi-a venit prin amandoi.
      Ar fi multe de spus si nu prea stiu de unde sa apuc problema. Ceea ce se afla acolo, in inconstientul nostru, are cauze karmice si poate fi adus la lumina si inteles, transformat.
      Poate doar sa spun ceva despre diferenta intre misticism (in sensul de superstitie, sau ceea ce eu numec „ezoterism de mana a III-a” si care este doar o popularizare ieftina) si antroposofie – stiinta spirituala, in care lumea suprasensibila se studiaza deja intr-un mod stiintific. Doar ca instrument de observatie in acest caz este chiar omul (dezbarat de subiectivisme) si ca este o stiinta plina de iubire, altfel nu se poate.

  9. Draga mea, e minunat ca ai gasit raspunsurile in aceasta stiinta. Eu n-am reusit sa gasesc nici un raspuns, in nici un fel de stiinta, in nici o religie. Pe toate le accept, le acord credit, dar nu reusesc sa ma convinga. Eu trebuie sa simt un lucru, pentru a-l crede. Cred in divinitatea pe care pot s-o concep, s-o cuprind, nu cu mintea, ci cu sufletul. Hinduism, budhism, islamism….ma fascineaza religiile, dar toate au puncte de ruptura, de incoerenta. La fel si stiinta, cata vreme e apanajul omului, va avea insuficiente, puncte pe care nu va reusi sa le sustina si demonstreze, pana la capat. Asa ca nu vreau sa stiu nimic, nu vreau sa am certitudini, am nevoie sa cred ilogic, inexact si naiv. Si cred, cata vreme exista un ecou interior, o vibratie, ca exista o unda superioara. Si desi nu reusesc sa-i cuprind lungimea, sa-i ating inaltimea, o urmaresc constant cu privirea.

    • Ulicica, eu am rezonat in sufletul meu cu antroposofia, fiindca citind din ea am regasit acolo trairi mai deosebite ale mele, pe care nu le intelegeam, dar si explicatii logice ale lor.

      Dar nu antroposofia este cea care imi da certitudini. Ea imi este mai degraba un ghid. Certitudini am gasit numai verificand eu insami cele citite, mai exact viata m-a pus in situatia de a si trai cele ce ma interesau – si de-abia atunci am avut unele certitudini. Este o diferenta enorma intre a sti niste lucruri intelectual, fiindca le-ai citit undeva si ti-au placut, a le si simti, si a le trai efectiv… Eu am aflat asta – si nu cu usurinta. Adevarul il aflam numai cu inima, asa cum spui si tu.

      In plus, antroposofia ma ajuta sa impac in sufletul meu aparentele contradictii dintre religii. De cand eram copil ma fascina ceea ce se numeste „unitatea transcendenta a religiilor” (chiar daca nu o numeam asa savant), simteam ca exista asa ceva, voiam sa aflu ceva despre ea. Si am gasit explicatii despre aceasta unitate, in antroposofie. Dar despre asta ar fi multe de discutat si eu mai am de aflat multe, multe. Intelectual poate, in prima faza, si mai departe… 🙂

      Iti multumesc mult pentru comentariu si te imbratisez !

  10. Am juns acasa dupa un concediu ceva mai lung 🙂 si acum am posibilitatea de a scormoni prin arhivele mele virtuale si daca-ti face placere sa-ti trimit bucati din lecturile mele, trimite-mi, te rog, adresa ta de mail intr-un mesaj pe Facebook.

  11. Mersi de postare, Delia. Totuşi e plăcut să vezi un unison, o consonanţă de păreri, idei. Cred că un motto al Antroposofiei sau altfel spus a unei Ştiinţe spirituale moderne ar fi „Fii moral în mod liber” sau „Fii liber şi vei fi moral”. Atingerea libertăţii, cît şi a moralităţii libere, neconstrînse, omul o poate realiza printr-o veritabilă cunoaştere de sine. Iar pe drumul acestei cunoaşteri, sinceritatea este unul din instrumentele de bază; iar în cale se mai întîmplă să ai impresia că nu ai punct de reper, sentiment ce ar putea fi asemuit „căderii în abis”. Nu este, însă, şi slava Domnului, căderea de care ai menţionat în blog. Mersi încă o dată.

  12. Asa este, Andrei. Este chiar o triada: iubire-libertate-moralitate.

    Omul nu este inca liber, ci se afla pe drumul inspre libertate, invata sa exprime moralitatea tot mai mult din el insusi si nu atat din ce ii e dat din exterior, de la vreo autoritate morala. Lectia sa principala pe pamant este sa invete sa iubeasca cu adevarat.

    Ne straduim inspre aceste idealuri umane, Incercam sa ne tinem echilibrul mergand pe o carare ingusta, aflata intre doua prapastii, cum spunea parintele Arsenie Boca. Suntem in pericol mereu sa alunecam intr-o parte sau alta. Dar tocmai aici se afla frumusetea vietii, in cautarea si gasirea echilibrului intre extreme.

  13. Pingback: Duzina de cuvinte – între cer şi pãmânt | calatorprintaramea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s