Un ou de Paşti

În urmă cu câţiva ani, în preajma sfintelor zile de Paşti, mă plângeam, pe email, prietenei mele Andrea că mă simt singură, tristă, izolată parcă de ceilalţi oameni. Şi mă întrebam, retoric, unde este oare Eul superior, partea spirituală şi eternă din fiecare om, că eu nu îi mai simţeam atingerea în suflet. Într-un cuvânt, îi spuneam că mă simt “nimeni”. Eram pe atunci după o perioadă mai dificilă din viaţa mea, plină de încercări sufleteşti şi încă mă străduiam să mă adun. Prietena mea locuieşte în altă ţară şi m-a ajutat adesea cu sfaturile ei înţelepte şi pline de bunătate. Răspunsul Andreei nu a întarziat şi ştiu că, citindu-l, m-am simţit plină de uimire, bucurie şi recunostinţă şi am avut revelaţia înţelepciunii ascunsă în obiceiul spargerii oului de Paşti.

De atunci, în fiecare an de Paşti, ciocnind oul roşu cu oamenii iubiţi, îmi amintesc de cuvintele Andreei. Aşa că m-am gândit să împărtăşesc cu voi, dragi cititori constanţi sau aleatori ai blogului meu, scrisoarea atât de frumoasă a prietenei mele.

Christos a inviat !

Bună Delia,

Păi ştiu şi eu unde e Eul tău superior? O fi şi el acolo afară dând târcoale, stând la coadă şi bătând la uşă, aşteptând ca tu să descui lacătele şi să-i deschizi uşa…

Deci ce ţi-a arătat experienţa asta ? Erai înconjurată de oameni, oameni care erau cu tine, care te iubesc, care ţin la tine, cărora le eşti dragă şi cărora le pasă de tine şi de ce se întâmplă cu tine. Da, aşa suntem noi oamenii, suntem oameni obişnuiţi, nişte ‘nimeni’, imperfecţi, neterminaţi, ‘nimicuri’, şi ne iubim între noi aşa cum suntem. Asta este frumuseţea vieţii, frumuseţea şi măreţia iubirii. Nu suntem Eminescu să visăm la cai verzi pe pereţi şi să iubim himere care n-au nicio legătură cu realitatea, cu Veronica Micle cea în carne şi oase şi cu sufletul ei propriu. Nu. Noi iubim oameni reali, aşa cum sunt ei. Ca să nu mai spun de Dumnezeu care ne iubeşte pe fiecare aşa cum suntem….

Ce spunea apostolul Pavel? “Daca iubire nu am nimic nu sunt.” Ce e ‘nimic’? E un zero, un gol. Dar dacă îmi deschid sufletul şi-i las pe ceilalţi să intre în sufletul meu, sufletul se umple de iubire, cuprind lumea în sufletul meu şi devin ‘plin’. Dumnezeu e iubire şi Dumnezeu e totul – pentru că întreaga lume este în sufletul său.

Dar, ‘dragoste cu forţa nu se poate’. Dacă ne închidem în noi inşine şi ne băgăm în carapace, nimeni nu poate pătrunde în sufletul nostru – rămânem goi. Ceilalţi pot să cioc ! cioc ! la uşă cât vor ca degeaba, nimeni nu le deschide uşa, căci numai eu pot sa le deschid, să-i las să intre în sufletul meu, să-i las să mă iubească.

Ce a facut Lucifer ? Şi-a refuzat iubirea lui Dumnezeu şi s-a închis în el însuşi. Şi prin Lucifer ne-am închis şi noi în noi inşine. Am devenit o individualitate, ‘un ou’ închis în coajă (corpul fizic). Eul este un gol, o gaură în timp. Dar Christos ce a făcut ? A venit şi a spart oul şi a lăsat iubirea să intre, să curgă şi să ne umple. Eul superior este întreaga lume inclusă în noi – este sufletul nostru plin de toţi ceilalţi.

Vine Paştele, măi Deliuţo. A venit timpul să-ţi iei inima în dinţi şi să spargi oul, să-i laşi pe cei care te iubesc să intre în sufletul tău. Lasă frica deoparte, căci nu ai de ce să-ţi fie frică – oamenii te iubesc aşa cum eşti – dacă îi laşi să te iubească…

Ce ne spune taina răului ? Nimic nu este în mod absolut ‘bun’ sau ‘rău’. Un lucru în sine nu este nici bun, nici rău. El devine bun sau rău în funcţie de timpul, locul şi modul în care îl folosim. Egoismul este ‘rău’ atâta timp cât ne închidem sufletul şi nu lăsăm pe nimeni să intre acolo. Dar fără egoism nu am putea iubi niciodată. Căci iubirea ce înseamnă ? Înseamnă de fapt un egoism şi mai mare – nu numai să fim noi înşine în propriul suflet dar să îi luăm şi pe ceilalţi în noi inşine. Însă atunci când deschidem porţile şi îi lăsăm pe ceilalţi să intre în sufletul nostru egoismul devine iubire – şi aşa este mântuit Lucifer.

Cioc ! cioc ! adică Cu drag,

Andrea

 

Anunțuri

9 gânduri despre „Un ou de Paşti

  1. Draga Treia,

    in sufletul meu au fost trei persoane importante, cu care sufleteste, am facut poak-poak cu oul rosu. Acuma tu vei fi a patra 🙂

    Scrisoarea e minunata in felul acela simplu, curat si cuprinde un adevar elementar. Prietena ta este un om frumos si faptul ca ai intalnit-o, deloc intamplator, e un dar ce l-ai primit si tu si ea.
    Te imbratisez cu drag 🙂

  2. Draga mea Lotus, tu esti un om care are sufletul atat de deschis catre ceilalti oameni ! Si sa iti spun un secret: cand ma simti prea inchisa „in coaja”, ma gandesc la tine, cat de plina de iubire esti tu – si chiar fac poak-poak :).
    Da, ti-am mai spus ce norocoasa sunt eu, ca am intalnit atatia oameni minunati in aceasta viata. Te imbratisez si eu !

  3. Draga Treia, iata-ma iar la usa ta. Am in desaga o dorinta 🙂

    Vreau sa imi fac o pagina in care sa adun tot ce am gasit eu scris frumos. Si mi-as dori, daca si tie iti este ok, sa postez acolo materialele tale despre sensul vietii si cel cu oul de Paste. Desigur, doar daca tu simti ca asta ti-ar fi in regula, nu-i cu suparare, orice raspuns ai da.
    Ideea mea e inca la copt, dar am inceput cu adunatul aprobarilor.
    O zi frumoasa Treia draga.
    Si poate ne vom intalni intr-o zi si mancand o inghetata, asa pe un mal de ape, vom vorbi despre implinire. Si despre sens. Si despre altele 🙂

  4. Draga mea Lotus, desigur ca poti sale postezi si iti multumesc pentru apreciere ! Desi, daca o luam asa, la materialul cu sensul vietii meritul ii apartine lui Viktor Frankl – eu n-am facut decat sa selectez cateva idei din cartea lui. Iar la celalalt articol, la fel – Andrea prietena mea este autoarea. Eu sunt doar cea care a pus intrebarile si a cautat… niste raspunsuri, niste sensuri 🙂

    Si chiar cred ca ne vom intalni si in realitate, astept cu bucurie 🙂
    Te imbratisez si multa inspiratie sa ai pentru noua pagina a blogului tau minunat !

  5. Multumesc Treia draga 🙂
    Acuma ideea coace, vedem ce iese cand e gata, plus ce-mi permite platforma wordpress sa fac.
    Te anunt cand va fi gata pagina 🙂

  6. Foarte frumos…
    Daca ar fi un singur ou, o singura coaja de crapat… Dar spargem oul, ametim de spatiul vast care ne inconjoara, si incepem sa crestem, si crestem, pana cand atingem cu crestetul un obstacol si realizam ca in tot timpul asta am fost intr-un ou mai mare, si fiindca nu ne putem opri din crescut, trebuie sa alegem: traim contorsionati, inghesuiti, ne incovoiem ca sa incapem in coaja candva pe masura, sau o spargem, pentru a mai trage o gura de oxigen in piept, din oul si mai mare care asteapta sa ne gazduiasca continua crestere?…

    • Tu Marilena, stii ce lucru mare ai spus ?… La asta ma tot gandesc de o vreme incoace, la „iesiri repetate din ou”. Si stii de ce ? Fiindca, dpdv spiritual, 40 inseamna „cel de 4 ori iesit din ou”, 0 fiind de fapt oul… Ametim, nu ametim, asta e, trebuie sa iesim din coaja.
      Iar la 40-42 se considera ca omul este complet nascut lumii, nu doar fizic ci iesit si din invelisurile sufletesti. Este matur, vede lucrurile, viata intr-un mod mult mai profund si incepe sa daruiasca in mod constient lumii cele cu care a venit … Stii tu ca incerc si eu sa fac pace cu „40” 🙂 Criza de 40 de ani nu este doar o inventie a vreunui psiholog, cum zicea cineva, ci chiar e un prag important in viata unui om, ca orice nastere. Te imbratisez ! 🙂

  7. „E dat acestui trist norod
    Si oul sterp ca de mâncare,
    Dar viul ou, la vârf cu plod,
    Făcut e să-l privim la soare !

    Cum lumea veche, în clestar,
    Înoată, în subtire var,
    Nevinovatul, noul ou,
    Palat de nuntă si cavou.

    Din trei atlazuri e culcusul
    În care doarme nins albusul
    Atât de gales, de închis,
    Cu trupul drag surpat în vis.

    Dar plodul ?
    De foarte sus
    Din polul plus
    De unde glodul
    Pământurilor n-a ajuns
    Acordă lin
    Si masculin
    Albusului în hialin :
    Sărutul plin.

    Om uitător, ireversibil,
    Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
    Precum atunci, si azi – întocma :
    Mărunte lumi păstrează dogma.

    Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
    Veghind vii ape fără stuh,
    Acest ou – simbol ti-l aduc,
    Om sters, uituc.

    Nu oul rosu.
    Om fără sat si om nerod,
    Un ou cu plod
    Îti vreau plocon, acum de Paste :
    Îl urcă – în soare si cunoaste !

    Si mai ales te înfioară
    De acel galben icusar,
    Ceasornic fără minutar
    Ce singur scrie când să moară
    Si ou si lume. Te-înfioară
    De ceasul, galben necesar…
    A mortii frunte – acolo-i toată.
    În gălbenus,
    Să roadă spornicul albus,
    Durata-înscrie-în noi o roată.
    Întocma – dogma.

    Încă o dată :
    E Oul celui sterp la fel,
    Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
    Si nici la closcă să nu-l pui !
    Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,

    Că vinovat e tot făcutul,
    Si sfânt, doar nunta, începutul.”
    („Oul dogmatic”, Ion Barbu)

    Am spus-o si la mine „acasa”: citatele astea ma omoara! 🙂

  8. Citatele tale sunt extraordinare, Marilena !
    „Nevinovatul, noul ou / Palat de nunta si cavou”… Si cele trei atlazuri in care este invelit oul cu plod… Iar coaja, gandirea dogmatica, da, ea este cea care trebuie sparta.
    Este aceeasi intelepciune eterna, pe care fiecare o exprima in felul sau, in masura in care ajunge la ea. Iar Ion Barbu spune aici foarte mult, foarte frumos.
    Multumesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s