Ioan Botezătorul şi Sânzienele

În mitologia românească, se spune că în Noaptea de Sânziene cerurile se deschid.

Tot atunci, se zice, se pot vedea fete frumoase, vesele şi seducătoare, aproape imateriale, îmbrăcate în văluri fine, translucide și cu părul despletit. Sânzienele – entități astrale – cantă şi dansează în văzduh la lumina lunii, în munţi sau pe maluri de ape, în poieni sau la răspântii.

Dansul lor reprezintă imaginativ jocului forţelor de zămislire din natură, ce pot fi atât pure, cât şi impure. Aceleași forţe de reproducere acționează atât în lumea plantelor, cât şi în lumea animalelor şi la oameni, numai că ceea ce la plante se manifesta pur, la om şi la animale este întreţesut cu pasiuni.Dansul sanzienelor

Despre Sânziene se mai ştie ca pot deveni nervoase si răzbunatoare, în această ipostază fiind similare cu Eriniile din mitologia greacă sau cu Furiile, la romani. Ele au legatură cu vechea clarvedere, cea lunară, instinctuală, în care omul are imaginaţiuni ca în stare de vis.

Peste sărbătoarea păgână de Sânziene (sau “Drăgaica”) de pe 24 iunie se suprapune o mare sărbătoare creştină, cea a naşterii lui Ioan Botezătorul, considerat de către Biserică drept cel mai mare dintre sfinţi. Sarbatoarea de Sânziene este una dintre cele trei mari zile dedicate lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Iisus Christos. Pe 7 ianuarie se celebrează Boboteaza, când Ioan îl botează cu apă pe Iisus Christos în apa Iordanului, în timp ce pe 29 august este zi de tristețe, cu post şi rugăciune: ziua tăierii capului lui Ioan Botezătorul.

Născut din părinţi în vârstă, concepţia lui Ioan a fost curată, departe de forţele pasionale care intervin de obicei în astfel de momente. Ioan Botezătorul este numit ca fiind “cel mai mare dintre cei născuţi din femeie” şi aici se face referire la capacitatea sa deosebită de clarvedere, dar de tip vechi, adică provenită pe linie ereditară. Ioan şi-a trăit viaţa retras în natură, mai exact în pustiu, departe de lume şi de ispitele ei. Îmbrăcat într-o haină din păr aspru de cămilă, el se hrănea cu miere şi lăcuste, trăind ca un ascet, pentru a-şi purifica sufletul, dupa metoda vechii initieri. El a avut astfel capacitatea de a-l recunoaşte pe Iisus Christos în ziua Botezului din Iordan şi să vadă porumbelul – Duhul Sfânt – coborând asupra sa.

Omul zilelor noastre are în suflet o parte copilăroasă, inocentă: esenţa omului dinainte de căderea în păcat – şi o parte “bătrână”: cea supusă forţelor luciferice, sau cea căzută sub stăpânirea “păcatului original”. Dacă natura copilăroasă din om este trezită, atunci ea devine receptivă înspre a primi principiul lui Christos. La partea inocentă a sufletului uman facea apel Ioan Botezătorul când predica oamenilor venirea lui Christos: “Schimbaţi-vă dispoziţia sufletească, Împărăţia Cerurilor se apropie! “. Ioan îi boteza cu apă din Iordan, pentru a-i ajuta să devină conştienţi de partea păcătoasă din ei, dar şi să îşi amintească de partea curată şi pură din ei, de “copilaşul” din suflet. Cât priveşte partea “bătrână” a sufletului, cea căzută sub influenţa forţelor luciferice, oricât de dezvoltată şi de înţeleaptă ar fi aceasta, ea singură nu îl poate recunoaşte pe Christos, ci dimpotrivă îl respinge si îl defăimează. La aceste forţe sufleteşti de înţelepciune rece facea referire Ioan când îi mustra pe farisei şi pe saduchei, numindu-i “Fii ai Şarpelui”. În aceeaşi idee, Iisus Christos le spune oamenilor: “Deveniţi precum copilaşii pentru a vă putea apropia de Împărăţia cerurilor”.

În timp ce fariseii şi saducheii, cu toată ştiinţa şi pregătirea lor spirituală şi religioasă, nu l-au putut recunoaşte pe Iisus Christos, ceilalţi oameni – cei aşa-zis “păcătoşi”, dar care aveau totuşi partea copilăroasă trezit[ in ei, l-au putut recunoaşte şi primi în suflet pe Fiul trimis de Dumnezeu-Tatăl.

Ioan Botezatorul - Leonardo da VinciIoan Botezătorul era ultimul şi cel mai mare iniţiat conform vechii căi de iniţiere, cea prin purificarea corpului astral departe de lume. El spunea despre Iisus Christos, în momentul Botezul din Iordan, subliniind schimbarea ce urma sa vină în omenire: “Acesta trebuie să crească, în timp ce eu trebuie să mă micşorez”. Ioan boteza cu apă, iar Iisus Christos botează cu Duh Sfânt. Odată cu venirea lui Christos, s-a dat omului o nouă forţă: posibilitatea de a se apropia de Împărăţia Cerurilor fără a se mai izola de viaţa lumească, ci în mijlocul îndatoririlor pământeşti de zi cu zi. Este noua forţă de clarvedere, posibilitatea de a-l vedea pe Christos în plan eteric, precum cândva oamenii l-au văzut şi trăit în plan fizic, atunci când Iisus Christos a venit pe pământ. Această nouă capacitate de clarvedere apare ca o forţă în sufletul multor oameni şi ea trebuie recunoscută, înţeleasă şi cizelată, printr-o educaţie ezoterică corespunzătoare. Este rolul ştiinţei spirituale adusă de Rudolf Steiner de a  îndruma omenirea către acest eveniment.

Că vechea iniţiere, cea prin ascetism şi izolare de lume, nu mai este valabilă din acel moment la rascruce de timpuri, ne-o arată şi modul în care Ioan Botezătorul a fost omorât de către Irod, cel manipulat de soția sa, Irodiada şi de fiica acesteia, Salomeea. Dacă naşterea lui Ioan poate fi pusă în legătură cu dansul nevinovat al Sânzienelor, moartea lui Ioan are legătură cu un alt dans: cel senzual, fascinant şi pervers al Salomeei. Aici, forţele sexuale dezlănţuite l-au vrăjit pe Irod, au pus stăpânire pe mintea sa şi l-au determinat să facă ceea ce în stare de luciditate nu ar fi făcut vreodata: să ordone moartea lui Ioan Botezătorul, prin decapitare.

Dansul jucăuş şi inocent al Sânzienelor şi dansul pervers şi distructiv al Salomeei pot fi privite imaginativ drept forme diferite de manifestare sufletească a aceloraşi forţe naturale sexuale existente în fiecare om; depinde numai de om ce direcţie le dă.  Capul lui Ioan Botezătorul, adus pe o tavă de o formă feminină oribilă specifică, este simbolul magiei negre, în care forţele ereditare de clarvedere sunt deturnate şi folosite înspre slujirea răului, prin intermediul sexualităţii. Avem aici opusul imaginii Cupei curate de aur a Graalului, cu raza de lumină ce o atinge şi cu porumbelul sfânt deasupra ei: simbolul forţelor clare, curate şi blânde ale gândirii, trecute prin inimă, ce stăpânesc şi transformă în mod conştient forţele ereditare şi înnobilează sexualitatea umană. (scris de Delia Soare, publicat in nr. 5 al revistei „Antroposofia”.)

Anunțuri

9 gânduri despre „Ioan Botezătorul şi Sânzienele

  1. Completare de la tatal meu, profesor filolog. Si pe care-l cheama Ion 🙂 :

    „Apropo, ştii ce în seamnă Sînziana-Sânziene(le)?
    Nimic altceva, decât . . . Sfântul Ion, de unde şi aparenta coincidenţă a celor două nume/sărbători. Iată cum s-au întâmplat lucrurile: În latină, Sfânta zi a lui Ion se traduce Sanctus Dies Iohani, de unde Sanctus a dat „Sân(t)”, dies – „zi”, iar Iohannes – „ana”, pl. „ene”.”

  2. Leo draga, as vrea, dar n-am asemenea pretentii, ca nu-s Ioan Botezatorul…. 🙂
    Eu doar am observat la oameni niste lucruri si incerc sa le inteleg cu mintea mea si sa le spun cu cuvintele mele. Le-au spus multi altii, mai intelepti, inaintea mea, e drept.
    Hai, fii binevoitor si priveste lucrurile astea cu copilasul din tine : ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s