Despre adevarata simplitate

Mai jos este comentariul meu scris pe un blog frumos al unei fete sensibile si profunde.

Este, totodata, si o anume revolta a mea vis-a-vis de atat de elogiata „simplitate”; este un raspuns dat tuturor celor ce imi reproseaza ca scriu prea complicat si ca imi bat atata capul sa inteleg lucruri „grele”, in loc sa traiesc viata „just like that”. Pentru cine vrea simplitate, sa citeasca eseul meu „Despre indumnezeirea lumii”, care – dincolo de numele pretentios –  vorbeste despre lucruri simple, despre o anumita inocenta re-dobandita in a percepe lumea, dincolo de aparenta.

Simplitate… A devenit un adevarat leit-motiv, ma tot lovesc de asta, in orice domeniu. Intr-o lume in care totul este complicat, greu, toti ne dorim toti lucruri simple, toti cautam frumusetea “banalului”.

Intelepciunea este simpla, da. Insa se confunda simplitatea-naivitate, ca de copil, cu simplitatea ideilor unui batran intelept, ce a facut sa infloreasca trandafirii din fiecare cruce neagra si grea pe care viata l-a rastignit. Se spune: “Intelepciunea adevarate este simpla, hai sa spunem lucrurile banal, necomplicat, frumos ! Ce atatea idei complicate, ce atatea intortocheli ale gandirii ?!” Da, dar se vede, se simte prea bine cand cuvintele simple sunt doar idei imprumutate de la altii si spuse naiv, sau cand sunt ele intr-adevar rezultatul sufletului incercat din greu, ce a slefuit incercarile vietii ca pe niste perle, simple, perfect rotunde, luminoase si curate !

Se vede cand mintea se straduie sa inteleaga niste lucruri de neinteles, cand le macina ca pe niste pietre de moara si mai apoi le recreeaza intr-o forma curata, simpla, dar expresiva, ca de cristal. Efortul acesta este cel ce va da greutate, sens cuvintelor simple de intelepciune nascute de suflet mai apoi.

Si arta adevarata este simpla – daca ne gandim la operele lui Brancusi, de care se tot pomeneste pe aici – ar parea ca orice om le-ar putea face, ce mare lucru, sa sculptezi o forma ca de sageata ce tasneste spre cer si apoi sa ii dai un nume sugestiv: “Zbor” ? Si totusi, prin cata stradanie, cate nopti nedormite, sacrificii si sudoare, trece artistul, pana cand ajunge la acea simplitate geniala ? Undeva nevazut, fiecare sculptura a lui Brancusi poarta in ea toata aceasta munca extraordinara a sufletului, toata inspiratia – si sufletul celui ce o priveste o poate resimti. Este si motivul pentru care Brancusi spunea ca sculpturile sale sunt prilej de meditatie pentru privitor.

La fel, nu prea putem trai banalitatea simpla si atat de expresiva in iubirea de cuplu fara a fi trecut mai intai prin cea mai mare suferinta, prin moartea iubirii, prin miracolul invierii sufletului. Si de-abia de-acum inainte, omul, mai adunat in sine, mai puternic, pregatit de a iubi, se poate darui total fiintei iubite, dar fara a se mai pierde pe sine.

Drumul spre simplitatea autentica trece prin efort, prin complicat, prin sacrificiu… Nu prea sunt scurtaturi. Este doar o iluzie daca cineva da la o parte pe cele complicate si se duce direct la cele simple, banale, frumoase, obtinute fara efort, dar care se vor dovedi la fel de volatile precum o fata Morgana.

Anunțuri

9 gânduri despre „Despre adevarata simplitate

  1. Nimic nu este simplu sau usor. Viata in nici un caz, realizarile nici atat. Totul este un musuroi cu arhitectura atent studiata. Iti dau dreptate: simplu nu exista.

  2. Intr-un fel, sau intr-o anumita mare perioada a vietii, simplu nu exista, ai dreptate, OFZ. Sau exista un simplu dinainte, ce ne e dat de-a gata si ne ajunge pentru un timp. Pana ne copleseste greul, complicatul, labirintul vietii… Si mai exista un simplu apoi, unul re-creeat de noi. Un simplu ce rezulta din greul ala, din complicat, din dureros. „Reintoarcerea la valorile simple ale vietii” ? E mai mult de atat. Nu te intorci, ci mergi inainte. Simplifici, eliberezi, cureti, pana ajungi din nou la esenta, la ceea ce candva iti era dat de la sine.
    Multumesc ca ai trecut pe aici !

  3. Treia draga, simplitatea asta de care vorbesti are pentru mine valentele unei renasteri din cenusa. Trebuie cumva sa arzi, sa te mistui, sa lasi de-o parte tot ce credeai ca stii si-ti asigura intelegerea lui si apoi sa te afli, sa te descoperi in ceea ce era candva firesc.

    • Lotusica, tu esti dintre oamenii care vorbesc, scriu, actioneaza direct din inima; nu se impiedica in dilemele, labirinturile, capcanele ridicate de propriul intelect. Se simte ca ai trecut prin aceste renasteri. Uneori, citind ce ai scris (si daca nu sunt chiar atunci „bruiata” de cele nerezolvate ale mele), ma trezesc ca ma aflu in inima ta – si acest lucru e de-a dreptul vindecator pentru mine… Tu ai acea simplitate plina de intelepciune.

      • Treia, pai sa stii ca uneori ma mai impiedic 🙂
        Sunt tare rezistente sabloanele astea. Si parca cu cat ai mai multe cunostiinte cu atat e mai greu sa avansezi. Probabil de aceea un om simplu, sa zicem un taran ce-si munceste ogorul isi va manifesta altfel recunostiinta fata de Divinitate decat o fac eu. Spre deosebire de mine el nu va problematiza atat. Nu se va indoi, nu va pune in balanta argumente pro si contra, nu va analiza firul despicat in nu stiu cate fire, etc. E incredibil cata intelepciune am gasit la multi oameni simpli. Tot ce stiam eu erau niste informatii moarte, nu descoperite pe cont propriu ci doar citite in carti.
        Ei… Cand ma impiedic, ma ridic. Si uneori ma mai ajuta cate o mana de om bun ce ma readuce pe linia dreapta 🙂
        In rest, procesul e unul continuu. Cunoasterea e permanenta. Nu exista un timp in care spui : gata, am invatat tot ce era de invatat !
        Iar faptul ca pot sa simt cu inima le-o datorez in mare parte copiilor mei. Invatand sa ajung la inima lor, cunostiintele ce le aveam nu mi-au fost foarte utile. Si atunci a trebuit sa-mi descoper propria inima 🙂

  4. Treia, tin sa punctez din nou, si aici la tine, adevarul spuselor tale.
    Cred ca atunci cand incepem sa ne dorim lucruri simple este un semn ca am evoluat, ca am ajuns la miezul lucrurilor.Ca putem sa ne procuram fericirea din cotidian,din resurse mult mai accesibile.
    Si probabil atunci cand ajungem ( sau invatam) sa iubim simplu, ca la inceput, dupa iubire esuate, indragosteli fara noima si risipiri, dupe ere in care sufletul ne e gol si avid de iubire, pesemne ca traim o mare dragoste…

    • Cezara, ma bucur ca m-ai vizitat.
      Iti multumesc ca mi-ai prilejuit scrierea randurilor de mai sus, cu postarea deosebita de pe blogul tau.
      Cred ca ai dreptate in cele ce spui. Marea dragoste – atat de simpla si de complicata, ce mai paradox ! Am mai spus asta: stiu ca exista mari indragosteli. Acestea iti sunt date, am trait si eu. Dar pentru a metamorfoza o mare indragosteala intr-o mare, simpla dragoste, cred ca aici e tare mult de muncit…

  5. Craciun fericit si sarbatori cu lumina alaturi de mult iubitii tai copilasi. sa creasca sanatosi si fericiti! Iti doresc multa iubire, sanatate si fericire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s