Karma profesiei, cu referire la Goethe (partea I)

In ciclul de conferinte Karma profesiei oamenilor, cu referire la Goethe (GA 172), Rudolf Steiner vorbeste despre urmatoarea problematica: cum se face ca unii oameni, ca de pilda Goethe, sunt chemati de catre karma omenirii la a crea lucruri extreme de importante pentru ceilalti oameni, cum ar fi Faust, si astfel karma unui om individual se uneste cu karma intregii omeniri?

J.W. GoetheCaci, spune el, nu numai nevoile sufletesti ale lui Goethe cereau scrierea operei Faust, ci insasi epoca cerea pe Faust. Viata lui Goethe, ca personalitate caracteristica celei de-a cincea epoca postatlanteeana, este prezentata ca fiind „ceva atat de cuprinzator si de decisiv in planul spiritual al omenirii, incat cu greu putem gasi o alta personalitate despre care sa putem spune acelasi lucru”. (Rudolf Steiner)

Importanta profesiei in zilele noastre

Nu putem intelege karma profesiei si semnificatia profesiei, daca nu stim mai intai ce raport exista intre munca de profesie cu totul exterioara si intreaga evolutie in care este asezat omul zilelor noastre.

Intr-un caz precum cel al cizmarului-filosof Jakob Böhme , ce ducea o viata alternand intre meseria sa de cizmar pe care o efectua cu constinciozitate, pe de o parte, si scrierea marilor sale conceptii mistico-filosofice, pe de alta parte, observam ceva incipient ce se indreapta spre viitor si ceva mult mai profund, ce vine din trecut. Vedem vocatia sa ca filosof, dar si profesia sa de cismar, impusa de necesitatile exterioare. In timp ce scria marile sale conceptii mistic-filosofice, in el activa trecutul sau, din vieti anterioare, un vast fluviu de experiente si trairi de demult ce se exprimau in conceptiile sale mistice asupra vietii. In acelasi timp, prin fabricarea cizmelor pentru oamenii de treaba din Görlitz , el punea bazele a ceva ce se va exprima pe deplin in viitor, in viitoarea etapa Vulcan a Pamantului, asa cum corpul fizic uman a ajuns astazi la o asemenea perfectiune dintr-un germene pus initial pe vechea etapa Saturn a Pamantului.

Astfel se pot exprima intr-un om aptitudini deosebite ce vin din trecutul sau, dar se pot pune si bazele unei activitati noi aflate foarte la inceput, ce isi va atinge maturitatea undeva departe, in viitor, intr-un mod metamorfozat si revivifiat. Ca un indiciu, Rudolf Steiner ne spune doar ca cizmele lucrate de Jakob Böhme s-au indepartat de creatorul lor, dar ele au un efect mai departe in lume, au de-a face cu caldura picioarelor unor oameni, etc.

Asa cum samanta pare insignifianta fata de floare, dar in ea sta ascunsa floarea frumos dezvoltata a unei evolutii viitoare, la fel se poate raporta profesia actuala la ceea ce va insemna ea undeva in viitor.

Profesia de-a lungul epocilor

In epoca actuala, cea de-a cincea epoca din evolutia Pamantului, se schimba cu adevarat si in mod esential toate conditiile in mijlocul carora oamenii traiesc, fata de epocile trecute. Acest lucru se exprima in mod direct asupra profesiei oamenilor, asupra raportului pe care omul il are cu munca sa.

In trecut, in epoca de cultura chaldeo-egipteana, omul nu era liber in a-si alege locul in lume si profesia. Majoritatea oamenilor erau situati intr-o anumita ocupatie prin locul lor in lume, inca de la nastere, deci dat prin karma lor. Pentru anumiti oameni insa, preotii care le faceau educatia intrau in legatura directa, in temple, cu entitatile spirituale ce conduceau omenirea si aflau vointa Cerului in legatura cu un om sau altul. Ei decideau astfel cine trebuia sa ramana in mijlocul unui trib si cine trebuia atras in misterii, cine ocupa o anumita pozitie conducatoare in viata de stat sau in viata preoteasca.

Lucrurile s-au schimbat, in special in epoca a patra de cultura. Nu mai sunt zeii cei care hotarasc ce se va intampla pe Pamant, ci tendinta generala este de a se pune cat mai mult in mana oamenilor. Insa este necesar ca totusi vointa lumii spirituale sa patrunda in conditiile pamantesti, intr-un alt mod – nu bazat pe contextul in care un om s-a nascut, sau prin autoritate exterioara. Dar pentru acest lucru trebuie sa ne dam seama de tendinta vietii de profesie in epocile viitoare, pentru a ne forma reprezentari cat mai clare in aceasta privinta.

Diviziunea muncii, diferentierea tot mai mare, specializarea intr-un domeniu limitat pot fi observate cu claritate in multe din profesiile actuale. Daca in trecut omul putea, cu usurinta, sa observe legatura dintre profesia sa si lume, insemnatatea pe care munca sa o avea pentru contextul general, acest lucru este tot mai dificil omului actual, care trebuie doar sa isi faca „bucatica” sa de treaba, cat mai bine. Sunt multi oameni carora acest lucru le vine tot mai greu, ei tanjesc dupa a face un lucru de la cap la coada, cu implicare sufleteasca si responsabilitate, dorind sa aiba o imagine clara a rezultatului muncii lor, a cum se integreaza acesta in lume.

Totusi, aceasta specializare accentuata in profesie isi are rostul ei in evolutia omenirii si nu trebuie criticata, ci inteleasa, fiindca in evolutia lumii „trebuie sa fie asa” (R. Steiner). In mod evident, prin aceasta specializare, prin diviziunea muncii, omul pierde interesul pentru munca sa. Inainte, omul se lega sufleteste cu munca sa. Era o legatura sufleteasca, intima intre om si rezultatul muncii sale, era important ca omului sa ii placa ceea ce facea, sa isi iubeasca munca, iar munca ii nuanta viata sufleteasca. Oamenii de azi mai poarta in fiinta lor amprenta profesiei dintr-o viata anterioara, lucru ce poate fi uneori observat in fiinta lor intre 7 -14 ani.

Datorita tehnicizarii tot mai accentuate, o mare parte a muncii a fost preluata de catre masini, iar omului i-au ramas de facut doar anumite parti, repetitive, limitate. Omul nu se mai poate implica sufleteste in munca sa, in sensul ca sa iubeasca ceea ce face. Intr-un anumit fel, legatura care se creea inainte intre om si rezultatul muncii sale este rupta.

Deci omul nu se va mai implica in munca sa cu viata de sentiment, numai cu cea de vointa. Si aici exista doua variante: isi face munca intr-un mod mecanic, robotizat, sau se implica cu o parte constienta a vointei sale. Este nevoie ca omul sa ajunga intr-o zona libera a vointei si gandirii, prin studiul stiintei spirituale, creand un alt raport cu masinile cu care lucreaza si cu rodul muncii sale. El isi poate pune amprenta asupra rezultatului muncii sale si masinilor pe care le manuieste intr-un mod nou, constient. Practic, prin munca sa omul creeaza in permanenta fiinte elementare, pe care le poate ignora – si atunci ele sunt luate in stapanire de Ahriman. Sau le poate urmari cu constienta sa si imprima amprenta spirituala a Eu-lui sau, eliberandu-le in acest mod si ajutand la mantuirea si la evolutia lor viitoare, cand aceste fiinte elementare vor forma invelisul direct al unor entitati spirituale.

Asa cum profesia omului a oscilat mult timp intre doi poli: implicarea sentimentala in munca sa, pe de o parte, si polul religios, pe de alta parte, in viitor profesia va oscila intre alti doi poli: implicarea vointei in profesiile tot mai specializate, pe de o parte, si constientizarea inalta datorita studiului stiintei spirituale, pe de alta parte.

Deci celalalt pol, absolut necesar, contrapondere la polul de diviziune si specializare tot mai accentuata a muncii, este ca oamenii sa devina in stare tot mai mult sa-si faca reprezentari concrete despre lumile spirituale, sa isi umple sufletele cu ceea ce-i duce aproape de sufletul oricarui alt om, indiferent cum s-a specializat el.

Inca se mai urmareste, in special in educatia Waldorf, in a se observa copilul in aptitudinile sale, in inclinatiile pe care le are si in a-l indruma in viata de profesie potrivit cu acestea, cu vocatia sa. Totusi, ne spune Rudolf Steiner, acest lucru va fi tot mai dificil, pana la a deveni imposibil – si aceasta nu trebuie sa ne intristeze, fiindca face parte din mersul vremurilor. Deja foarte putini oameni isi mai aleg meseriile conform cu aptitudinile, cu inclinatiile lor sufletesti; mai degraba, societatea, lumea este cea care ne cheama la o profesie sau la alta. Profesia nu mai este subiectiva, nu mai tine de launtricul omului, ci este tot mai obiectiva, tine de evolutia exterioara a lumii. Intr-un fel, profesiile se elibereaza si ele de viata emotiva a omului, isi recapata „castitatea”.

Viata lui Goethe, intre vocatie si profesie

Johann Wolfgang von Goethe s-a nascut la Frankfurt pe Main, la 28 august 1749. Urmarind cursul vietii sale, vedem ca ea se imparte in perioade clare.

Prima perioada se desfasoara astfel incat un anume impuls legat de natura ce apare in copilarie curge mai departe. Mama lui Goethe, o femeie cu simtaminte adanc omenesti, avand multa fantezie, ii spunea copilului basme si povesti, stimulandu-i creativitatea. Tatal era un om sever, jurist bogat, influentat de conceptia juridical romanica, pasionat de Italia si de cultura ei. Copil fiind, Goethe a luat lectii de pian, de arta, nu a fost incorsetat intr-un sistem de invatamant, ci s-a dezvoltat liber, in toata fiinta sa, dezvoltand un corp omenesc spiritualizat pana in varful degetelor. Pe la 6-7 ani, el strangea minerale, pietre pe care le gasea in colectia de minerale a tatalui sau si le aseza pe un pupitru de note, pentru a cladi un altar marelui zeu al naturii. Cu ajutorul unei lupe, copilul prindea primele raze ale soarelui diminetii si aprindea o candela al carui foc il jertfea marelui zeu al naturii. El manifesta o predispozitie catre natura pe care el a adus-o din alta incarnare, in mod karmic.

Goethe tanarCrescand, tanarul Goethe a devenit o personalitate de sine-statatoare, deschis spre lume, independent in gandire si in modul de a se relationa cu lumea, nepervertit de pedanteria societatii, de regulile ei stricte si de prejudecati. Intr-un fel, isi pastra mereu o independenta, o libertate fata de cele care vin dinspre lume spre el. Intre 16 si 19 ani, a fost trimis de tatal sau sa studieze dreptul la Universitatea din Leipzg. Aici a fost influentat de conceptiile culturale ale marelui Gottsched, reprezentant de seama al culturii acelei epoci. Dar a fost dezamagit intalnindu-l in realitate; omuletul chel cu peruca pudrata intr-o mana si care il palmuia zdravan pe servitor pentru ca i-a deschis usa lui Goethe fara sa-l anunte inainte, nu i-a facut o impresie buna tanarului Goethe. La Leipzig a avut si prima deziluzie sentimentala. Cauta deja in perioada aceea „ceea ce tine laolalta lumea in launtricul ei”, incerca sa lase sa actioneze asupra sa toata forta de activare a vietii si nu voia doar „sa scormoneasca prin cuvinte”, cum vazuse ca se facea la Leipzig. In perioada cand incepuse deja sa se adanceasca in vietuirea mistica si intr-o intelegere oculta a lumii, Goethe s-a imbolnavit grav, o hemoragie puternica repetata l-a facut sa stea efectiv in fata mortii.

La varsta de 21 de ani a plecat la Strasbourg sa isi continue studiile juridice, la dorinta tatalui sau, desi pe el il interesa sa studieze mai degraba legile naturii. Aici l-a intalnit pe Herder, care, cu fata sa plina de spiritualitate, imbracat cu o haina lunga si cu reverele ridicate, a facut o impresie colosala asupra sa. Asa a facut cunostinta si cu conceptia despre lume a lui Herder, cum ca totul in lume este in evolutie si ca un plan cosmic poarta intreaga evolutie. Acestea erau ideile lui Herder, nescrise inca, in devenire; incepand de la grauntele de praf si trecand prin toate regnurile pana la Dumnezeu, asa voia el sa urmareasca evolutia – si a si scris mai tarziu opera sa Idei pentru o filosofie a istoriei omenesti. Goethe a primit toate aceste idei in germene, luand parte la nazuinta, la gandurile, la luptele launtrice ale lui Herder. In plus, asa s-a apropiat si de opera lui Shakespeare, pe care Herder il admira cu inflacarare. Personajele lui Shakespeare, libere de reguli si de legi formale, create direct din individualitatea omeneasca, au dus la un mod de a percepe si a crea specific al lui Goethe, in care pe primul loc se afla omul, pe om incerca sa il cuprinda el.

Mai apoi, prin Jung-Stilling, care studia partile oculte ale vietii omenesti si stia sa le descrie intr-un mod detaliat, Goethe a fost introdus in tainele oculte ale vietii omenesti, fiind pregatit in acest sens si de studiul operei lui Swedenborg. Toate acestea fierbeau in sufletul sau si atunci s-au ridicat in el marile probleme ale vietii omenesti, legaturile dintre natura sufleteasca umana cu natura universala. In acea perioada s-a indragostit de Friederike Brion, fiica pastorului.

Si-a luat licenta si doctoratul in drept la Strassbourg, satisfacand dorinta tatalui sau, dar el insusi nefiind atras de meseria de avocat. Era o dizarmonie in sufletul sau, intre preocuparile sale sufletesti si meseria pe care o practica. Desi isi facea bine datoria ca avocat si “nu dadea niciun prilej sa se spuna ca un spirit mare care traieste in idealuri trebuie sa fie neindemanatic in viata” (Rudolf Steiner), totusi gandul sau era la Faust, marea sa opera ale carei idei erau incipiente, si la Götz von Berlichingen . Acesta din urma, o figura specifica secolului XVI care a luat din plin parte la evenimentele de atunci, l-a interest in cel mai inalt grad pe Goethe. Nu atat ce facea in plan exterior, lucruri care se repetau si erau destul de plictisitoare in biografia acestuia – cat personalitatea sa puternica, plina de caracter. Il interesa in cel mai inalt grad cum anume sta un om in istorie, cum se oglindesc in sufletul sau evenimentele exterioare care altminteri nu ar fi remarcabile in sine. Asa a scris el Povestea dramatizata a lui Götz von Berlichingen, in care arata cum o epoca traieste intr-un om. Este vorba tocmai de perioada inceputului celei de-a cincea epoca postatlanteene, a carui reprezentant este Goethe. Scrierea acestei drame reprezinta patrunderea sa in viata omeneasca, modul sau de a se cotopi cu ea.

In acea perioada, deja incepuse sa ia nastere o profunda dizarmonie in sufletele mai adanci, dizarmonie intre aspiratiile sufletesti, idealurile lor, pe de o parte si legea si dreptul pe plan exterior, societatea cu manifestarile ei, pe de alta parte. Aceasta dizarmonie ducea la nazuinta de a depasi dizarmonia lumii, de a cauta pacea in natura, in lucrurile inca neatinse de rau si defectele din lume – dar aceasta nazuinta se manifesta printr-un profund sentimentalism.

Charlotte BuffEste o stare care a continuat pana in a doua jumatate a secolului XVIII si Goethe o intelegea profund, caci simtea si el adevarul care exista intre dizarmonia din viata sufleteasca si ceea ce oferea lumea exterioara. Pe acest fundal sufletesc, el si-a indreptat toate nazuintele sufletului dezorientat in iubirea imposibila pentru logodnica unui prieten, Charlotte Buff. El s-a putut elibera de aceasta stare de disperare scriind romanul Suferintele tanarului Werther – si acest lucru l-a insanatosit sufleteste. Prin personajul Werther, Goethe s-a eliberat de febra sentimentala si in loc sa se sinucida el, l-a facut pe Werther sau sa termine astfel. Romanul a avut mare success si a declansat o adevarata febra wertheriana printre contemporanii atinsi de aceeasi boala sufleteasca de care Goethe tocmai se vindecase.

Insa Goethe, pe langa latura wertheriana din suflet, avea si o latura umoristica aspra, satirica, de carnaval, latura prin care a exprimat-o in alte carti ale sale, Satyros si Pater Brey. Exprimarea acestui contrast, fata de Suferintele tanarului Werther, tine de polaritatile vietii sale launtrice si de profunzimea sa in a intelege fundalurile vietii omenesti.
In aceasta prima etapa a vietii sale, se manifesta in Goethe un puternic spirit de revolta impotriva celor din jurul sau, o forta spirituala de viata puternica pe care el si-a adus-o in aceasta viata si pe care a putut sa o manifeste doar datorita unor imprejurari deosebite.

Caci individualitatea lui Goethe era mult mai mare decat ceea ce organismul sau putea sa primeasca si sa exprime. Dar boala grava de care a suferit la Leipzig, hemoragiile puternice in urma carora a fost la un pas de moarte, au avut un efect deosebit in constitutia sa: corpul sau eteric s-a slobozit pe deplin, incat, dupa aceasta boala, Goethe nu a mai avut aceeasi legatura stransa dintre corpul fizic si corpul eteric. Aceasta a dus ulterior la o structura deosebita a reprezentarilor sale, a modului de a transforma impresiile venite de la lume. Se stie ca unul din efectele exercitiilor de initiere este desprinderea corpului eteric de cel fizic, ceea ce duce la perceptii suprasensibile. Este ceea ce Goethe a primit prin intermediul bolii sale, prin care putem banui actiunea adanca a karmei sale. Rudolf Steiner ne spune ca, daca nu s-ar fi intamplat asa, forta de viata revolutionara foarte puternica pe care el o avea l-ar fi consumat complet.
Deci in acea perioada el s-a si umplut de reprezentari suprasensibile, datorita intereselor sale in acest sens – si tot atunci a avut loc intalnirea cu Herder si cu marile sale conceptii despre lume.

Oamenii care au corpul eteric si cel fizic bine legate si primesc impulsuri puternice de la corpul astral, le exprima ferm in lume, actioneaza si schimba lumea conform cu launtricul lor. Dar la Goethe, schimbarea prin care a trecut in urma bolii a dus totodata la o slabire a fortei actiunilor sale in plan fizic, el de-acum atingand si schimband lucrurile printr-o atingere blanda, artistica, oarecum timida.

Friederike BrionDe exemplu, in iubirea sa pentru Friederike Brion, fiica preotului de langa Strasbourg, el a fost tinut in a actiona de catre multiplele restrictii morale, desi o iubea nespus. Insa, in urma bolii, intre lumea sa launtrica si lumea de afara se crease un fel de prapastie, iar el nu a putut actiona pentru a-si trai iubirea in plan fizic. Un altul, in locul sau, iubind atat de mult pe Friederike, ar fi facut totul pentru a fi impreuna cu ea si a duce astfel la o legatura pe viata cu ea. Insa Goethe nu a putut trece peste prapastia ce statea intre iubirea sa ideala si realitatea concreta, desi o parte din el a ramas peste timp legata de Friederike, prin karma dintre ei doi.

A doua perioada a vietii sale a inceput in anul 1775, cand Goethe avea 26 de ani. El avea in cufarul sau manuscrisul cu primele scene din “Faust”, scrise cu tot entuziasmul tineretii. Insa nu putea continua opera sa capitala atunci, caci avea nevoie de un fel de domolire, de un somn sufletesc partial, care sa slabeasca focul ce ardea in sufletul sau. In destinul sau, aceasta s-a rezolvat prin faptul ca atunci a fost chemat la Weimar de catre printul Karl August si numit ministru. El a ramas in aceasta functie de demnitar guvernamental pentru zece ani si si-a indeplinit cu abnegatie indatoririle de inalt functionar.
In timp ce isi facea munca sa cu constinciozitate, forta spirituala ce ardea in sufletul sau a fost ca si adormita. In acea perioada a trait din plin in lumea exterioara, in aventuri amoroase si in relatia stransa cu doamna de Stein – maritata, cu sapte ani mai mare decat el si avand sapte copii. “Inabusirea” fortei sale launtrice, printr-o profesie efectuala cu constinciozitate dar in care nu era implicat cu toata fiinta, a dus si la o apropiere mai blanda a evenimentelor din viata sa. Goethe dadea o forma artistica tuturor impresiilor ce actionau asupra sa; de pilda, doamna von Stein l-a inspirat pentru un personaj important al dramelor sale. In acea perioada el si-a adancit studiile despre natura, in cautarea sa de a gasi spiritualul, unitatea din lumea vegetala, de a dovedi inrudirea tuturor animalelor. In acel timp, el si Herder erau singurii care cautau unitatea, in rest cercetatorii gaseau mereu diferente si ridicau ziduri in lume cu gandirea lor.

Pana la urma, viata de la curtea din Weimar, ciudateniile ducelui Karl August, relatia prea stransa cu doamna von Stein, soarta ducesei, precum si alte relatii au devenit tot mai apasatoare pentru el, tot mai problematice. Perioada de zece ani de la Weimar, venita ca un somn atunci cand Faust clocotea in venele lui, a luat sfarsit, ei urmandu-i trezirea sufleteasca de la Roma.

Goethe la Roma, de Johann Heinrich Wilhelm TischbeinDeci a treia perioada din viata sa incepe cu plecarea la Roma, unde Goethe a locuit timp de doi ani, primind in continuare salariul de ministru. Aici el s-a transformat profund, fiind ca si renascut, ca si cum s-ar fi trezit din nou la viata dupa un somn lung, iar viata sa a luat un alt curs. Goethe a dus la Roma o viata dedicata creatiei artistice si studiilor despre natura. In gradina de la Palermo a facut descoperirea “plantei primordiale”, punand bazele cartii Metamorfoza plantelor si a teoriei culorilor. In acelasi timp, admiratia pentru operele de arta din Italia l-au facut sa inteleaga faptul ca marile opera de arta ale vechilor greci poarta in ele aceleasi legi spirituale dupa care creeaza si natura. La Roma a reluat Faust, scriind scene importante din el. El a putut scrie despre reintinerirea personajului sau, Faust, pentru ca el insusi se simtea la Roma ca si cum ar fi reintinerit deodata. Totusi, in acea stare de regenerare sufleteasca, Goethe “resimtea un adanc contrast intre nazuinta epocii lui, intre ceea ce vazuse el in jur, pe de o parte si ceea ce invatase el sa simta ca este cea mai inalta plasmuire a purului omenesc, pe de alta parte. “ (Rudolf Steiner)

La intoarcerea in Weimar, el se simtea foarte singur, de altfel era aproape uitat de contemporani. Insa atunci a inceput prietenia profunda cu Schiller, o prietenie cum putine exista in istorie. Cei doi s-au influentat reciproc foarte mult si in sufletele lor traiau marile probleme ale omenirii. Daca Schiller cauta libertatea omului in viata superioara si creatoare a gandirii, in schimb Goethe voia sa arate cum omul se poate dezvolta sufleteste din viata sufleteasca de toate zilele catre o viata superioara. In timp ce Schiller a dat forma ideilor sale in Scrisori despre educatia estetica a omului, Goethe a exprimat ideile sale in mod artistic, intuitiv, in Basmul despre sarpele verde si frumosul crin: “Priveste tot ce este forta de activare si samanta / Si nu mai scotoci in cuvinte”.

In ceea ce se nastea viu in colaborarea sufleteasca dintre cei doi prieteni se afla, intr-un mod cu totul deosebit, nazuinta celei de-a cincea epoci de cultura, stradania de dezvoltare a sufletului constientei, intr-o perioada in care putini oameni isi puneau in mod serios aceste intrebari.

Acest ritm real ce se poate observa in viata lui Goethe, un ritm legat de impulsul sau launtric, precum ritmul dintre starea de veghe si starea de somn, ne poate ajuta sa studiem anumite legi ce se manifesta in biografia unui om si care se leaga si de impulsurile sale launtrice si de viata de profesie. Ceea ce se aplica in viata unei personalitati geniale ca Goethe, se aplica si in viata oricarui om, caci legile ce conduc vietile oamenilor sunt aceleasi pentru toti. (Va urma)

(scris de Delia Soare, dupa ciclul de conferinte al lui Rudolf Steiner, Karma profesiei oamenilor, cu referire la viata lui Goethe, GA 172. Publicat in nr. 6 al revistei Antroposofia)

Anunțuri