Controversa ‘Judith von Halle’

Celor interesati de subiect, le recomand sa citeasca si cea mai recenta carte a lui Serghei Prokofieff – “Calatorii in timp”. Am descoperit o analiza remarcabila vis-a-vis de metoda de cercetare a lui Judith von Halle, precum si expunerea contradictiilor majore dintre observatiile ei suprasensibile, pe de o parte, si descrierile facute de Rudolf Steiner si Evanghelii, pe de alta parte – iar Prokofieff explica destul de clar de unde provin aceste scontradictii problematice. (adaugat in septembrie 2013)

___

In urma mai multor discutii, intentionam sa rescriu acest articol despre o controversa pe care am descoperit-o initial in sufletul meu, cand am auzit prima data despre Judith von Halle. Scrierea sa a insemnat pentru mine in primul rand o incercare de a depasi niste prejudecati privitoare la ceea ce inseamna un cercetator stiintific al lumii suprasensibile.

Ii rog pe cititori sa considere ca cele de mai jos reprezinta doar punctul meu de vedere asupra unei situatii atat de speciale si de dificil de apreciat. Articolul de fata are un continut viu, unitar pentru mine; exista in el o idee importanta in care cred si pe care am incercat sa o transmit. De aceea, cel putin pentru moment, nu consider necesar sa ii dau o alta forma. As putea doar sa reformulez titlul astfel: „ Poate fi cercetator stiintific suprasensibil un antroposof care, prin destinul sau, a primit stigmate ?” La aceasta intrebare am incercat sa raspund in cele scrise mai jos, in vara anului 2012.

Imi exprim, in acest punct, admiratia si respectul pentru oamenii atat de deosebiti si de valorosi ce apar in prim plan in articolul meu: Serghej Prokofieff, Judith von Halle si Peter Tradowsky. De la ei toti, eu am numai de invatat, in ciuda acestei controverse – sau si datorita ei. (adaugat in aprilie 2013)

_____

Stigmatele, o problemă de destin

Imaginaţi-vă un om care ar putea relata în amănunt, “de la faţa locului”, evenimente şi trăiri sufleteşti de la cel mai important moment din evoluţia omenirii: Misteriul de pe Golgotha. Acest om ar avea nu numai percepţii vizuale ale personalităţilor, mediului ambiant de atunci, ci ar auzi şi limba vorbită, ar simţi pământul de sub picioare, frigul sau căldura, ca şi cum ar fi de faţă la cele întâmplate. Aceasta este trăirea specifică relatată de-a lungul vremii de către oamenii care au primit stigmatele. Ei sunt, în mod misterios, transpuşi involuntar în evenimentele din preajma Misteriului de pe Golgotha, într-o “călătorie în timp”; se simt contemporani cu acest moment.

Prima dată am auzit despre ‘stigmatizata’ Judith von Halle în anul 2006, la o conferinţă de Paşti. Structurată pe baza relatărilor excepţionale ale lui Judith von Halle, conferinţa conţinea descrieri ale unei vieţuiri nemijlocite a evenimentelor de la răscruce de vremuri. Imediat după conferinţă, am protestat ca aceasta este vechea cale de iniţiere mistică creştină, pe calea simţirii, când discipolul este atât de impresionat de trăirile lui Iisus Christos, încât se identifică cu El şi cu suferinţa Lui şi îi apar şi lui stigmatele în corpul fizic. Ce legătură ar avea aceasta cu calea luminoasă, clară, pornind de la gândirea vie – calea de iniţiere modernă, cea adusă prin antroposofie ? Dar conferenţiarul mi-a replicat că a întâlnit-o personal pe Judith von Halle şi nu este nicidecum o vizionară mistică, ci dimpotrivă, un om integru, treaz, cu o gândire logică, clară, dedicată metodei de cercetare suprasensibile date prin ştiinţa spirituală .

Judith von Halle, antroposof şi architect, colaboratoare a casei Rudolf Steiner din Berlin, avea trăiri suprasensibile încă din copilărie. La 25 de ani, citind Ştiinţa Ocultă (GA 13), a avut experienţe suprasensibile decisive care au determinat-o să aleagă calea de iniţiere antroposofică. În paginile cărţii lui Rudolf Steiner, ea a găsit confirmarea autenticităţii şi explicaţia logică a trăirilor sale sufleteşti. Încă din 2001, tânăra a început să ţină conferinţe antroposofice. Transformarea radicală din viaţa ei a avut loc în timpul Săptămânii Patimilor din 2004, când ea, pe atunci în vârstă de 33 de ani, a experimentat în mod real suferinţele lui Iisus Christos, Moartea pe cruce şi Învierea. Din Vinerea Mare a acelui an, i-au apărut periodic stigmatele pe mâini, picioare şi piept, însoţite de dureri teribile şi de sângerare, iar de atunci ea nu a mai putut mânca şi bea. Pentru câteva luni, s-a retras complet din viaţa publică, neştiind cum să reacţioneze la acest eveniment de destin. Mai apoi s-a decis să vorbească celorlalţi despre trăirile ei, să fie o mărturie pentru realitatea evenimentelor de la răscruce de vremuri. Această realitate de destin – stigmatizarea – a provocat, progresiv, tot mai multe reacţii în cadrul Societăţii Antroposofice. Forurile conducătoare din Germania şi din Dornach nu au putut-o accepta în mod pozitiv şi nepărtinitor, ceea ce a dus în cele din urmă la excluderea lui Judith von Halle din Casa Rudolf Steiner din Berlin.

Ce i se reproşează, de fapt ? Faptul că nu şi-a ascuns stigmatele, care ar fi doar efectul unei abordări greşite a căii de iniţiere creştine; faptul că nu mănâncă şi nu bea; ideea că ea ar fi sugerat că a făcut parte din Consiliul de conducere al Societăţii Antroposofice din jurul lui Rudolf Steiner, fiind dintre cei ce s-au reîntrupat foarte curând, la sfarşitul secolului XX (vezi Consideraţii ezoterice asupra legăturilor karmice, vol. III, GA 237). Ea însăşi a dezminţit această ultimă acuză, la una din conferinţele ei.

Reprezentanţi de seamă ai controversei: Prokofieff şi Tradowsky

Serghej Prokofieff a scris o Anexă la cartea sa Misterul Învierii în lumina antroposofiei, în care se confruntă intens cu problematica stigmatizării într-un mod dezaprobator, dar fără a menţiona numele lui Judith von Halle. El priveşte stigmatizarea ca pe o abordare nereuşită, ba chiar inadmisibilă, a căii de iniţiere creştine, în fundalul stigmatizarii aflându-se nimic altceva decât autosugestia: “ Un lucru poate fi insă constatat neechivoc de către un antroposof: Toate acestea nu au nimic de-a face cu antroposofia şi cu cercetările ei spiritual-ştiinţifice ! Şi dacă asemenea metode de cercetare somnambule pătrund în antroposofie şi ar dori să se extindă în cadrul ei, aceasta ar fi o părăsire a metodei de cercetare spiritual-ştiinţifice ca atare, şi cu aceasta sfârşitul antroposofiei ca ştiinţă spirituală”. În replică, Peter Tradowsky a scris cartea Stigmatele – destin şi cunoaştere, în care demontează pas cu pas argumentele lui Prokofieff, încercând să privească fenomenul stigmatizării într-un mod mai amplu şi strâns legat de omul care le-a primit. Stigmatele, răni ce apar de la sine, fără vreo influenţă exterioară, nu se inflamează şi nici nu se vindecă. Deşi s-au facut cercetări medicale, nu s-a putut găsi o explicaţie ştiinţifică a acestui fenomen. În plus, lipsa de hrănire care apare la cei stigmatizaţi este o stare de fapt uluitoare. Ea nu este rezultatul postirii sau ascezei, ci apare ca imposibilitate de a mânca, cu lipsa totală a dorinţei de a prelua hrana. Ingurgitarea hranei este resimţită ca otrăvire de către cei stigmatizaţi. Totuşi, substanţele corporale se formează şi se refac periodic, la fel ca la orice om, dar ca din nimic. În analiza sa,Tradowsky ia în considerare şi manifestarea lipsei hrănirii, aspect complet ignorat de către Prokofieff. El consideră că aici este vorba de un altfel de hrană, dată direct din lumea spirituală: cea oferită de Graal, hrana Eului, care susţine forţele de formare şi menţinere a trupului omenesc transformat, spiritualizat -“trupul nealterabil” sau corpul învierii. Fenomenul stigmatizării îl vede drept realitate de destin; o problemă de karma, care apare brusc în viaţa omului şi despre care este absurd să îţi pui problema dacă este adevărată sau falsă, ea ţinând de sfera percepţiilor. Percepţiile în sine sunt juste, interpretarea asupra lor poate fi eronată. Iar experienţele celor stigmatizaţi pot fi considerate obiect al cercetărilor spiritual-ştiinţifice, ele pot fi cercetate şi verificate cu mijloace şi metode spiritual-ştiintifice, ca orice alt lucru. Nu se poate spune că aceasta nu are legătură cu antroposofia. În Judith von Halle avem un om care are nişte trăiri deosebite în legătură cu stigmatele primite, dar şi un cercetător spiritual-ştiinţific care ştie exact cum să interpreteze aceste trăiri. Supoziţia lui Tradowski este că apariţia stigmatelor ar putea fi legată de o viaţă anterioară a celui stigmatizat în timpul şi în preajma Misteriului de pe Golgotha. Totuşi, motivele karmice ale fenomenului sunt încă necunoscute. Însă odată acceptată ca şi problematică de destin, stigmatizarea nu mai poate fi considerată drept fenomen provocat voluntar, sau drept efect greşit al căii de iniţiere, aşa cum sugerează Prokofieff.

Despre acest fenomen, Ita Wegman spunea – cu referire la o altă persoană stigmatizată, Therese Neumann – că îl putem privi ca pe o “încercare a lumii spirituale de a aminti oamenilor, în mijlocul unei epoci mai mult materialiste, că mai există şi altceva decât îşi poate imagina gândirea filistină. Şi aşa apar, din când în când, asemenea fenomene ce acţionează ca nişte minuni, care pot fi înţelese doar printr-o cunoaştere a lumii spirituale şi care, pentru că sunt atât de insondabile, îi preocupă pe toţi oamenii şi le reamintesc oamenilor realitatea spiritualului.”

Portretul unui cercetător spiritual-ştiinţific

În iarna trecută, asistand la o conferinţă a lui Georg Glockler despre viaţa lui Elizabeth Vreede şi despre unele conflicte de la Goetheanum – atât cele din vremea lui Rudolf Steiner, cât şi cele din prezent -, am reţinut afirmaţia sa cum că la Goetheanum, în plen în Sala Mare, daca rosteşti nume ca Dorian Schmidt sau Judith von Halle, audienţa se împarte instantaneu în doua grupuri, pro şi contra – şi discuţii aprinse încep. Aşa am aflat prima dată despre controversa ce există în lumea antroposofică, asupra unui dedicat cercetător ştiinţific al lumii suprasensibile pe care avusesem ocazia să-l întalnesc personal – Dorian Schmidt – şi asupra celei ce s-a remarcat într-un mod atât de ieşit din comun datorită stigmatelor sale. Despre Dorian Schmidt ştiam deja că, într-un dificil moment biografic, a avut curajul disperat de a părăsi pentru o vreme calea clasică dată de cunoaşterea pur cognitivă a Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner şi de a merge pe un drum individual de cunoaştere, construind o metodă proprie de cercetare suprasensibilă. La vremea respectivă, unele dispute dintre antroposofi pe o anume temă, cu argumente foarte inteligente construite pe citate din opera lui Rudolf Steiner şi ducând totuşi la concluzii radical diferite, l-au făcut să realizeze că doar studiul operei antroposofice, oricat de perspicace, nu poate conduce la adevăr în unele cazuri. Este, de altfel, o situaţie care se poate observa şi în prezent: controversa în legătura cu Judith von Halle, în care antroposofi cu minţi luminate încearcă să ajungă la adevăr pornind de la puţinele citate din antroposofie în legătura cu problematica fenomenului stigmatizării, dar fără să încerce să citească efectiv opera lui Judith von Halle sau să o întâlnească personal şi să o asculte, pentru a-şi forma un punct de vedere obiectiv.

Anul trecut se punea problema organizării celui de-al doilea Congres de cercetare suprasensibilă în România, iar invitaţi urmau să fie tocmai Dorian Schmidth şi Judith von Halle. A fost a doua oară când am întâlnit alăturarea celor două nume, iar la momentul respectiv nu am găsit nicio legătura între cercetătorul serios Dorian Schmidt – primul om la care eu am putut percepe organul suprasensibil al gândirii eliberate, ca înveliş al Eului – şi femeia care, în mintea mea, purta încă o aura de vechi creştinism mistic, extatic, datorită stigmatizării. Din motive pe care nu le cunosc, Congresul s-a amânat şi are loc anul acesta, dar fără Judith von Halle în program (între timp, motivul s-a aflat – vezi comentariile). Însă am rămas atunci, în fundal, cu întrebarea: este oare Judith von Halle un cercetător spiritual-ştiinţific, precum Dorian Schmidt ?

De-abia în acest an, chiar de Paşti, am citit pentru prima data, dintr-o suflare, o carte a ei: Drumul Crucii şi Sângele Graalului – Misteriul transformării. Am fost profund mişcată şi foarte recunoscătoare să întâlnesc o relatare atat de impresionantă, logică şi amănunţită a Drumului Patimilor şi a interpretarii cuvintelor rostite pe cruce. Misterul păcatului omenirii luat asupra Sa de către Iisus Christos şi al transformării sângelui mi-a devenit deodată mai clar; întrebări mai mult sau mai puţin rostite ale sufletului şi-au aflat răspunsul. Impresionante sunt şi autenticitatea, claritatea, bunul simţ, forţa spirituală cu care sunt scrise aceste relatări deosebite. Tonul este cel al unui cercetător ştiinţific suprasensibil, nicidecum al vreunui visător mistic. Modul ei de a gândi, logica şi puritatea în care îşi exprimă ideile m-au dus imediat cu gândul la Dorian Schmidt. Am putut observa şi la ea aceeaşi amprenta obiectivă a Eului şi am înţeles atunci asemănarea dintre cei doi, atât de diferiţi la prima vedere ca mod de abordare. Judith von Halle, ‘stigmatizata’, este într-adevăr un cercetător ştiintific al lumii suprasensibile. Acesta este lucrul greu de acceptat de către unii antroposofi, care nu pot trece de anumite prejudecăţi înspre a cunoaşte omul în sine, cu toate aparentele contradicţii din fiinţa sa. Ei nu realizează că una din condiţiile esenţiale în a-ţi forma o imagine completă, justă despre un om este să îl poţi percepe în acelaşi timp în toate aspectele sale, unele paradoxale, bulversante, datorate karmei sale – şi totuşi să îl poţi vedea aşa cum este el, şi nu cum crezi tu că ar trebui să fie.

În Cuvântul introductiv din cărţile ei, Judith von Halle menţionează: “Omul spiritual poate avea intuiţii privind aceste realităţi cosmice, dacă Eul său, dincolo de prag, se eliberează total din astral, astfel că el, adică Eul său, să ajungă în obiectivitate.” O premisă pentru obiectivitatea percepţiilor este educarea înspre o gândire clară, lipsită de prejudecăţi şi subiectivisme, în viaţa de zi cu zi. “Este o realizare a ştiinţei despre spirit, că astăzi ne este posibil, cu ajutorul unei gândiri educate, clare, să putem transforma percepţiile noastre în cunoaştere fidelă a realităţii.”

Curajul michaelic şi întâlnirea cu forţele răului

Despre problematica răului, se pare că sunt destui antroposofi ce ar prefera să nu aibă de-a face cu acest aspect. Toţi tindem către patria originală, către lumea spirituală în care domnesc Adevărul, Frumosul şi Binele. Şi totusi, ţine de tainele iniţierii şi ale cunoaşterii de sine faptul că nu se poate ajunge acolo decât trecând prin întâlnirea cu răul. Taina Răului şi Taina Abisului fac parte din cele şapte taine ale vieţii despre care aminteşte Rudolf Steiner în Esoterismul creştin (GA 94).

Câţi dintre noi bănuim măcar puterea sufletească, forţa spirituală christică ce îi este necesară unui om pentru a cerceta suprasensibil problematica răului şi cea a nebuniei, ambele legate de coborârea în abis ? O caracteristică a cercetării suprasensibile este necesitatea de a te uni sufleteşte cu obiectul cercetării, fără însă a te pierde pe tine ca Eu spiritual. Numai înarmat cu lancea gândirii mihaelice şi cu un suflet pe deplin christificat poate cercetătorul spiritual să coboare în abisurile omenirii, în substraturile Pămantului şi să se confrunte cu Forţele Răului. Acolo, în adâncurile Pământului – cărora le corespund în fiinţa umană adâncurile greu sondabile ale subconştientului – se află toate greşelile şi păcatele omenirii, în aşteaptarea compensării karmice. Şi tot acolo se află, în mod paradoxal, zona de formare a Cupei Graalului. Imediat după Moartea pe cruce, Christos, ca Eu arhetipal al omenirii, a coborât în abis, pentru a ajuta sufletele ce pierduseră legătura cu lumea spirituală să îşi reamintească de adevărata lor fiinţă şi să se elibereze din regatul plin de suferinţă al lui Ahriman.

Judith von Halle este acest om special, care are curajul michaelic să cerceteze suprasensibil lucrurile teribile din istoria omenirii aflate în straturile profunde ale Pământului, printr-o coborâre supra-personală în Iad. În cartea sa Coborârea în straturile Pământului, ea vorbeşte despre problematica răului. Tot aici menţionează şi despre Coborârea personală în Iad, moment biografic foarte dureros în viaţa unui om, dar care slujeşte evoluţiei sale spirituale. Cine a ajuns în abis ştie câtă suferinţă şi câtă putere spirituală este necesară pentru a ieşi de acolo, transformat – şi poate presimţi astfel forţa spirituală aproape supraomenească a acestui om atât de controversat, Judith von Halle. Cea mai recentă carte a ei este O perspectivă antroposofică asupra demenţei, cu o prefaţă scrisă de Michaela Glockler, conducătoarea secţiei de medicină de la Goetheanum. Prin cercetări asupra aspectelor cele mai triste ale vieţii pe Pământ, Judith von Halle aduce lumina cunoaşterii în zone de întuneric şi ajută la metamorfozarea înspre bine a acestora.

În final, ce o face pe Judith von Halle atat de deosebită ? Piero Cammerinesi, autorul unui articol admirabil despre ea, numit Prejudecată şi gândire liberă, răspunde: “Nu stigmatele, nici faptul că trăieşte fără hrană fizică sunt elementele care o fac specială; ci gândirea ei liberă, capacitatea de a regândi Ştiinţa Spirituală prin prisma abordarii nonconformiste, precum şi clarvederea pusă în serviciul celorlalţi.” (scris de Delia Soare, august 2012)

Anunțuri