Misiunea lui Eros

„Adevarata misiune a iubirii este de a face nemuritoare fiinta iubita, de a o sustrage realmente mortii si degradarii, de a o regenera definitiv in frumusete.” (Vladimir Soloviov, in “Drama vietii lui Platon”)

Am citit de curand, cu uimire, admiratie dar si cu repros pe alocuri, carticica „Drama vietii lui Platon”, a filosofului crestin rus Vladimir Soloviov. Cumparata cu mult timp in urma, cartea mi-a atras atunci atentia datorita titlului deosebit, eu fiind dintotdeauna o admiratoare a lui Platon si dorind sa aflu cat mai multe despre “parintele fondator al idealismului”, cum il numeste Soloviov.

Unul din aspectele principale ale dramei vietii lui Platon, in viziunea filosofului rus, este neintelegerea de catre acesta a misiunii iubirii. El analizeaza “criza erotica” a inteleptului grec, presupusa a fi traita la mijlocul vietii sale, imortalizata in dialogurile “Phaidros” si “Banchetul”. Atat subiectul deosebit, cat si buna dispozitie luminoasa si bucuria de a trai, le detaseaza net, in viziunea sa, de restul Dialogurilor platoniciene.

Cele doua lumi, in conceptia lui Platon

Soloviov porneste in a arata prapastia uriasa ce se casca intre cele doua lumi in conceptia lui Platon: lumea materiala, concreta, dar iluzorie si trecatoare, continand viata trupeasca, si lumea ideilor, transcendenta, in care se afla tot ceea ce este autentic, etern, pur. Fondator al unui idealism dualist, Platon pare ca nu reuseste sa intinda o punte adevarata intre aceste lumi. Omul insusi, apartinand ambelor lumi, este dual in fiinta sa si trebuie sa isi rezolve in sine aceasta problema. Pentru Platon, rezolvarea consta in aceea ca omul intelept si drept isi indreapta constienta in mod exclusiv spre lumea de dincolo, cea a ideilor, existenta de pe pamant fiind iluzorie si doar un mod de a muri treptat.

Scindarea se transpune si in conceptia despre iubire. Dupa cum remarca Soloviov, la Platon, orice fel de iubire trupeasca, indiferent de forma sa, este considerata de el ca fiind vulgara, nedemna de adevarata vocatie umana, spre deosebire de iubirea autentica, ideala sau celesta, de o mare valoare.  Insa filosoful rus ia apararea iubirii carnale: “E drept ca pentru un pamantean, amandoua felurile de iubire au aceeasi origine si provin dintr-un singur si acelasi domeniu material; dar ce importanta are asta ? Stim ca cele mai frumoase flori si cele mai savuroase fructe cresc pe pamant si sub un pamant dintre cele mai impure, in plus fiind si ingrasat cu balegar. Aceasta nu le strica nici gustul si nici parfumul, chiar daca nu transmit un miros placut gunoiului ce nu-i innobilat de admirabilele plante ajutate de el sa creasca.” Din intunecimea materna senzoriala, principiul patern luminos poate scoate la iveala lumina, in masura in care el este cel ce predomina acest proces. In capitolul “Lumina venita din intuneric”, Soloviov aminteste de legea pamantului, in care, din putreziciune, din moarte, apar, prin efortul spiritual al omului, florile splendide si roadele nemuritoare ale vietii. Filosoful rus considera ca, pe malul erotismului ce i-a rapit fiinta pentru o perioada, Platon a facut sa creasca floarea stralucitoare si pura a teoriei sale despre iubire, nereusind insa sa mearga mai departe pana la roadele vii ale regenerarii spirituale.

Daimonul Eros uneste cele doua lumi

In ce consta splendida floare a teoriei platoniciene despre iubire ?

Intre „plenitudinea absoluta a lumii ideilor si vidul fiintarii muritoare”, Zeii au hotarat sa apara Eros, fiinta intermediara intre om si zei, cu misiunea de a arunca o punte intre cer si pamant, intre acestea si infern. Daimonul Eros, fiu al lui Poros (supraabundenta divina) si al Peniei (saracia materiala), este preotul natural suprem al divinitatii, este intermediarul, cel ce construieste poduri intre materie si spirit. Dupa Soloviov, problema e doar de a sti cum va folosi omul acest ajutor divin si cat din cele bune ceresti va trece el in existenta muritoare prin intermediul sau.

Cand Eros patrunde intr-un pamantean, acesta este transfigurat prin procesul indragostirii. Odata cu Eros patrunde in el un intreg continut al infinitului, simte o stare de implinire, de gratie, primeste un excedent de forte spirituale ca dar din partea lumii spirituale. Tot atunci incepe rivalitatea dintre cele doua parti ale fiintei sale: cea trupeasca si cea ideala, fiecare vrand sa foloseasca pentru sine acest dar deosebit. Avem odata omul condus de instincte, cel care vrea sa il foloseasca pe Eros inspre obtinerea placerii, repetand aceleasi fenomene trecatoare, simtind o sete permanenta si o foame fara sat. Aici, daimonul Eros este inlantuit in lumea simturilor, cu aripile taiate, legat la ochi si folosit pana la epuizarea darurilor sale. Si avem omul aflat deasupra instinctelor sale, in care Eros cel inaripat este dedicat sufletului superior rational. Aici Eros, ca puternica forta creatoare ce zamisleste necontenit, are la dispozitie domeniul de tranzitie dintre cele doua lumi, dintre materie si spirit: sufletul – domeniu pe care Platon il numeste frumusete. In acest loc din opera platoniciana lucrurile devin putin neclare, dupa parerea lui Soloviov. Ar putea fi vorba despre creatia artistica, dar se stie ca inteleptul grec nu era un adept al artelor plastice, mai ales de cand il intalnise pe maestrul sau Socrate si se orientase catre filosofie. Platon priveste opera lui Eros in suflete ca fiind o lucrare fundamentala, la fel de reala ca si procreerea in domeniul material, dar mult mai insemnata si potrivita demnitatii omului – fiinta rationala, inteleapta, dreapta.

Soloviov duce mai departe teoria lui Platon despre iubire

Pana aici ajunge Platon, pana la creatia intru frumusete a lui Eros. Teoria lui este frumoasa, nemaiauzita, dar neterminata. Daca Eros – iubirea erotica – este legatura dintre cele doua naturi ale omului, cea divina si cea muritoare, despartite in univers si reunite in om doar aparent , Soloviov duce ideea despre misiunea sa mai departe. El ajunge la concluzia ca opera lui Eros in om nu poate consta in nimic altceva decat in a face nemuritoare insasi natura muritoare a omului. “Misiunea lui Eros poate consta doar in a transmite nemurirea acelei parti din natura noastra care nu o poseda in sine, fiind in mod obisnuit absorbita de valul material al zamislirii si al mortii.”

Si in omul superior, aflat deasupra instinctelor sale, Eros creeaza ceva concret, ca si in cazul procrearii, caci Eros are legatura cu viata trupeasca totala. Desi nu o spune explicit, Soloviov face trimitere directa la construirea in om a corpului invierii: “Eros-ul uman superior trebuie sa aiba drept tel autentic regenerarea sau reinvierea vietii pentru eternitate in trupurile sustrase evolutiei materiei”.

Iubirea erotica, indiferent ca e indreptata inspre cele inferioare sau inspre cele sublime, are o natura specifica, ce o face diferita de orice alt tip de iubire (iubirea fata de Dumnezeu, fata de oameni in general, sau cea fata de parinti, iubirea fata de frati, cea pentru prieteni, iubirea de patrie, etc.). Ea este o iubire a trupului, ce aspira sa transmita corporalului viata reala intru frumusete, nemurire, unitate a fiintei. “Adevarata misiune a iubirii este de a face nemuritoare fiinta iubita, de a o sustrage realmente mortii si degradarii, de a o regenera definitiv in frumusete.” (Soloviov)

Cele cinci cai ale iubirii

Cerul, pamantul si infernul il urmaresc pe om cu un interes deosebit din momentul in care Eros patrunde in el, fiecare dintre parti dorind sa castige in interesul sau abundenta de forte spirituale si fizice ce se manifesta atunci in cel indragostit. Soloviov distinge cinci cai ale iubirii erotice: 1) calea infernului, 2) calea animalica a omului supus total instinctelor sale, 3) calea casatoriei, 4) calea ascetica si 5) “calea perfecta si definitiva a iubirii ce regenereaza si indumnezeieste”. Pe primele doua le considera nedemne de om; cea de-a treia, a casatoriei, este o cale nobila, in care ratiunea predomina asupra instinctelor si pasiunilor; a patra, calea ascetismului, numita si monahala sau angelica, desi spirituala, nu este totusi cea mai inalta; iar pe a cincea cale el o vede ca fiind cel mai mare ideal pentru om.

Daca omul poate alege calea angelica, cea a ascetismului impus, devenind astfel precum ingerii, totusi se stie ca nu acesta este idealul cel mai inalt al fiintei umane, facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In acest context, ingerii sunt doar slujitorii lui Dumnezeu. Insa dinainte de timpuri „Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa, l-a creat barbat si femeie”. Nu barbat sau femeie, ci amandoua odata: omul androgin. Deci, ceea ce trebuie restaurat in om, prin a cincea cale a iubirii erotice, este omul integral, ceea ce implica unirea pozitiva a principiilor masculin si feminin. Este vorba de restaurarea spiritual-corporala a omului, la care omul trebuie sa participe activ. “Calea iubirii superioare, unind perfect masculinul cu femininul si spiritualul cu corporalul, este necesarmente uniunea sau interactiunea dintre divin si uman, cu alte cuvinte e un proces divino-uman.” “Iubirea, cu intelesul de patos erotic, a avut intotdeauna drept obiect carnalul; dar un carnal demn de iubire, adica frumos si nemuritor, nu iese asa cum era din pamant si nu cade de-a gata din cer; el se dobandeste printr-un efort spiritual si fizic, divin si uman.” (ambele citate din Soloviov)

Soloviov spune unde trebuie sa se ajunga pe a cincea cale, dar nu spune si cum se poate realizeaza aceasta. Omul liber – „liber” in sensul dat de Rudolf Steiner, in „Filosofia Libertatii” – stie, prin intermediul fanteziei morale, cum sa realizeze aceasta nobila misiune. Un raspuns vag ar putea fi: prin iubirea de cuplu autentica, sau prin initiere (ceea ce am incercat sa descriu si in articolul meu Mitul sufletelor-pereche); filosoful rus nu da un raspuns concret aici. Este o problema individuala a fiecarui om, odata ajuns la acest punct in dezvoltarea sa sufleteasca.

In apararea lui Platon

Zamislirea intru frumusete a lui Platon presupune o realizare perceptibila a idealului, dar, dupa Soloviov, Platon ar fi lasat ideea sa zamisleasca doar in speculatie, neputand sa o duca la indeplinire. Critica sa asupra lui Platon merge mai departe, pana la a-l caracteriza drept mediocru ca barbat, chiar ratat in plan personal, in ciuda genialitatii sale in sfera ideilor. Aici este momentul in care eu, citind cartea sa, m-am intristat si m-am revoltat. Am de adus doua idei in apararea lui Platon.

Prima, trebuie tinut cont ca Platon este un precursor al crestinismului. Intiat in Misteriile antice, el a trait inainte de Christos si nu se legase inca de curentul crestinismului. Regenerarea, resurectia materiei prin iubire, asa cum o numeste Soloviov, a aparut ca posibilitate in lume odata cu Misteriul de pe Golgotha si a patruns sufletele umane si implicit modul de a gandi al filosofilor crestini, cum este si filosoful rus. El a putut intelege astfel taina invierii, prin care tot ce fiinteaza in lume trece prin moarte si prin inviere. De aceea, judecata sa asupra teoriei lui Platon, cum ca aceasta ar fi neterminata, nu este justa, Platon daruind lumii teoria iubirii intr-un mod absolut minunat, pana la punctul la care era posibil sa o duca la acea vreme.

Cea de-a doua idee este ca in “Drama vietii lui Platon”, Vladimir Soloviov “si-a incifrat cautarile si esecurile dramatice” (Ion Ianosi). Dincolo de modul extraordinar in care a dus ideea iubirii pana la capat, Soloviov se infatiseaza privirii sufletesti tot ca un idealist aflat in cautarea si rezolvarea problematicii existentiale a iubirii erotice. De aici apare caracterul subiectiv al modului in care folosoful rus percepe iubirea platoniciana, el proiectandu-si propriile dileme si nemultumiri asupra inteleptului grec si a operei sale. Conceptia despre lume a lui Platon a dat nastere la multe intelegeri eronate de-a lungul vremii.

Totusi, despre Vladimir Soloviov, amintit adesea in conferintele sale, Rudolf Steiner spunea: “Dintre toti cei care nu au fost departe de Stiinta Spirituala, filosoful rus este cel care ajunge la ideea cea mai avansata despre Christos.” (GA 121)

Si in final, inchei tot cu cuvintele lui Rudolf Steiner, pentru a restabili adevarul despre ceea ce inseamna de fapt iubirea platonica: “In conceptia despre lume a lui Platon patrunde un alt element, un element bine cunoscut printr-un termen adesea rau inteles si rau folosit: termenul de iubire platonica. Iubirea spiritualizata, care s-a dezbracat in gradul cel mai inalt de egoismul adesea amestecat cu iubirea, aceasta daruire spiritualizata fata de lume, fata de viata, fata de om, fata de Dumnezeu, fata de idee, iubirea este acel element pretutindeni prezent in conceptia platoniciana despre viata” (GA 238). (Delia Soare)

Anunțuri